Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
USR AVERTIZEAZĂ ca PSD vrea sa creeze un SOFT PARALEL pentru FRAUDAREA alegerilor
WhatsApp
Deputatul USR de Diaspora Daniel Popescu susține că PSD și ALDE vor să discrediteze Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), astfel încât să manipuleze rezultatele viitoarelor alegeri.

„Consider șocante insistențele membrilor PSD-ALDE de a discredita Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. A fost linia de atac pe tot parcursul audierilor reprezentanților principalelor instituții, precum MAI, MAE și, astăzi, AEP. Președintele AEP a confirmat că instituția pe care o conduce nu are expertiză, capacitatea și resursele de a gestiona un asemenea sistem. Asistăm la o șaradă bazată pe informații incomplete lansate în spațiul public", a declarat deputatul Daniel Popescu, miercuri, după a treia zi de audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai, într-un comunicat remis Ziare.com.

USR denunță un adevărat asalt al PSD-ALDE împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP), după ce președintele instituției a declarat în cadrul audierii că la alegerile europarlamentare și la referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, nicidecum fraude, și că la nivelul BEC nu au fost constatate probleme legate de sistemul informativ.

PSD-ALDE ar dori astfel să facă încă un pas către eliminarea SIMPV prin crearea unui program paralel celui realizat de STS, care a funcționat în timpul alegerilor.

Olguța Vasilescu a propus în Comisie crearea unui grup de experți IT care inițial trebuia să analizeze datele din SIMPV și eventuale disfuncționalități ale sistemului electoral, dar miercuri a ieșit la iveală adevăratul scop al grupului de experți IT: să realizeze un soft paralel, avertizează USR.

USR consideră că acest nou program nu poate avea putere probatorie, căci el trebuie supus cel puțîn acelorași teste la care a fost supus softul inițial aparțînând instituțiilor statului.

Mai mult, USR nu susține mutarea sistemului SIMPV sub controlul AEP, în condițiile în care șefii instituției sunt numiți politic, iar AEP a confirmat că instituția pe care o conduce nu are expertiză, capacitatea și resursele de a gestiona un asemenea sistem, se mai arată în comunicatul de presă.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel