Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Universitatea Aurel Vlaicu, locuri pentru diaspora, suplimentate
WhatsApp
Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat 20 de locuri în plus studenţilor români din afara graniţelor ţării la Universitatea 'Aurel Vlaicu' (UAV) din Arad, informează rectorul instituţiei, Ramona Lile.
poza cu caracter descriptiv

'Am primit numeroase solicitări din partea unor tineri români din afara graniţelor ţării, din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, care doresc să studieze la noi. Am transmis MEN o solicitare pentru majorarea numărului de locuri destinate acestei categorii de candidaţi iar ministerul a dat curs solicitării noastre suplimentând cu 20 numărul de locuri pentru aceşti candidaţi, astfel încât avem acum un total de 70 de locuri destinate lor, cu sau fără bursă. Doresc să menţionez că toţi aceşti studenţi vor beneficia, cu titlu gratuit, de locuri în căminele UAV, taxele de cămin urmând să fie achitate de către MEN', a declarat vineri, pentru Agerpres, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Aceasta a menţionat că la UAV Arad sunt în plină desfăşurare înscrierile pentru admiterea în anul I la studii universitare cu examen de licenţă şi studii de masterat. Potrivit sursei citate, pentru sesiunea de toamnă mai sunt disponibile circa 800 de locuri, din care 100 locuri bugetate pentru studii universitare cu licenţă şi, de asemenea, 1.500 de locuri pentru studii de masterat. UAV are şi un anumit număr de locuri bugetate pentru studenţii care au absolvit licee din mediul rural. 'Pentru studii finalizate cu examen de licenţă, până astăzi erau înscrişi peste 250 de candidaţi, dar sperăm că până la închiderea înscrierilor, în 12 septembrie, să ne apropiem cu numărul de candidaţi de cel al locurilor disponibile. Examenul de admitere, atât la studiile cu examen de licenţă, cât şi la cele de masterat, are loc în data de 13 septembrie, rezultatele urmând să fie aflate a doua zi', a spus Ramona Lile.

Locuri la camine peste numărul studenților

În ceea ce priveşte cazarea studenţilor, rectorul UAV Arad a precizat: 'Locurile de cazare se află în cele două cămine studenţeşti din campusul UAV din str. Ursului, tot acolo aflându-se şi cantina universităţii. Căminele oferă condiţii de cazare foarte bune, în camere cu două şi patru paturi, acces la internet. Din păcate, cererile de cazare venite în anii precedenţi din partea studenţilor sunt sub nivelul ofertei. Aceasta fiindcă mulţi dintre ei sunt arădeni sau din localităţi apropiate şi locuiesc acasă, în vreme ce alţii preferă să locuiască în gazdă, ofertele de cazare în condiţii rezonabile fiind foarte numeroase'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel