Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria ajută România și preia pacienți COVID care au nevoie de tratament la Terapie Intensivă
WhatsApp
Ungaria sare în ajutorul României, țară greu încercată de valul 4 de coronavirus, și va prelua 50 de pacienți COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă.

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de Reuters.

Szijjarto a spus că cele 50 de persoane vor fi tratate în două spitale din Ungaria şi cele două ţări vor pune la punct în zilele următoare detaliile logistice.

Presiunea asupra sistemului de sănătate crește de la o zi la alta în toată țara, prin urmare Ungaria oferă ajutor în gestionarea crizei, anunță președintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Ne-am consultat de mai multe ori în ultima perioadă cu ministrul ungar al afacerilor externe Szijjártó Péter despre sprijinul pe care îl poate acorda Ungaria României în lupta cu pandemia, astfel că, pe lângă medicamentele necesare tratării infecției cu coronavirus, Ungaria ne oferă acum 50 de locuri în secțiile de Terapie Intensivă din cadrul a două spitale apropiate de graniță, la Debrecen și Szeged pentru bolnavii Covid”, susține Kelemen.

Acesta adaugă că sarcina cea mai importantă este salvarea de vieți omenești: „Însă dacă nu reușim să facem față singuri unei situații dramatice cum este cea de acum, trebuie să cerem ajutor acolo unde știm sigur că vom găsi înțelegere și solidaritate. Ungaria a dovedit, din nou, că este un partener de încredere și îi mulțumim pentru sprijin!”.

Niciun pat liber la ATI pentru pacienții cu COVID-19 în România

 

Nu mai este niciun pat liber pentru pacienții în stare gravă cu COVID-19 în România. Sunt ocupate toate cele 1.676 de locuri disponibile.

Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.566 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

La nivel național există o rezervă operațională de 158 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

În prezent, 1.676 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

O nouă zi cu peste 15.000 de cazuri de COVID-19

 

Miercuri este o nouă zi în care România numără peste 15.000 de cazuri noi de coronavirus. Sunt 15.733 cazuri. Un număr de 382 de români au murit în ultimele 24 de ore, iar presiunea în secțiile de ATI este tot mai mare, în prezent fiind 1.676 de persoane în stare gravă.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.398.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.607 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.199.267 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 402 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 40.461 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.10.2021 (10:00) – 13.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 390 de decese (190 bărbați și 200 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 390 decese, un a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 99 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 103 la categoria de vârstă peste 80 ani.

358 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite 6 în luna septembrie 2021 și 2 în luna octombrie 2021, în județele Constanța, Covasna, Galați, Ialomița și Prahova. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 382 decese.

Din totalul de 390 pacienți decedați, 351 erau nevaccinați și 39 vaccinați. Cei 39 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 52 și 93 de ani. 38 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.432. Dintre acestea, 1.676 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 451 fiind internați în secții și 35 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.901.036 de teste RT-PCR și 3.752.471 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.700 de teste RT-PCR (14.475 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.225 la cerere) și 43.145 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 118.216 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.824 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.982 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 246 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel