Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un turc a intrat în vama Nădlac la volanul unui TIR. Ce au găsit poliţiştii când i-au verificat remorca
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean turc, 48 de cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina care încercau să iasă ilegal din țară, informează un comunicat al instituției.  
migranti_nadlac

În data de 31.07.2020, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 35 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz cu semiremorca marca Tirsan, ambele înmatriculate în Turcia.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Franţa. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, iar colegii noştri au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, aceştia au descoperit în compartimentul marfă, ascunse în spatele unor cutii, 48 de persoane, din care 38 de bărbaţi, cinci femei şi cinci minori.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina. Minorii au vârste cuprinse între un an şi 17 ani, iar adulţii între 18 şi 52 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini ascunşi în camion, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel