Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un şofer de microbuz a FALSIFICAT certificatul de înmatriculare pentru a putea TRANSPORTA mai multe persoane
WhatsApp
Un şofer de microbuz este cercetat penal de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce a modificat certificatul de înmatriculare al maşinii pentru a putea transporta mai multe persoane, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, cu cetăţenie dublă, română şi moldovenească, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca la volanul mijlocului de transport, cu intenţia de a ajunge în Polonia, transmite Agerpres.

În urma verificării certificatului de înmatriculare, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este fals.

"Tânărul de 33 de ani a declarat că certificatul de înmatriculare a fost falsificat cu scopul de a putea transporta mai multe persoane cu microbuzul", a precizat oficialul ITPF.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat de 34 de ani din Republica Moldova o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia unui tânăr. Verificările au confirmat că documentul este fals.

"Cu privire la cele constatate, cetăţeanul a declarat că a primit cartea de identitate de la un cetăţean din Chişinău, pentru a o preda unui conaţional în Polonia", a adăugat Răcnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel