Păgubitul a relatat poliţiştilor din Orăştie că în data de 16 ianuarie a găsit un anunţ online cu privire la tranzacţionarea de acţiuni la o firmă, în schimbul sumei de 1.261 lei.
A completat online un formular cu datele personale, după care a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută, care i-a explicat cum să procedeze pentru cumpărarea acţiunilor. El trebuia să instaleze trei aplicaţii de control şi acces la distanţă pe telefonul mobil, ceea ce bărbatul a şi făcut. Ulterior, acestuia i s-a solicitat să transfere printr-o aplicaţie de transfer bancar suma de 1.261 lei, reprezentând 'valoarea acţiunilor'.
Bărbatul a transferat suma respectivă printr-o aplicaţie instalată pe telefonul mobil. După aproximativ trei ore de discuţii telefonice cu presupusul broker, pe telefonul mobil au început să îi apară diferite reclame, moment în care păgubitul a încheiat discuţia telefonică şi a apelat numărul de urgenţă unităţii bancare la care deţine conturi bancare, iar un operator i-a blocat conturile.
Apoi, omul s-a deplasat la agenţia bancară, unde i s-a comunicat că din conturile bancare i-a fost retrasă, în total, suma de 167.795 de lei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, cercetările vizând identificarea persoanelor care au comis faptele şi recuperarea prejudiciului, a mai precizat IPJ Hunedoara, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News