Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român care a furat voturi pentru Dragnea, arestat pentru furt de utilaje în Italia, Anglia, Belgia și Austria
WhatsApp
Un vrâncean a fost reținut, miercuri, în urma unor ample percheziții care au vizat grupări care furau utilaje agricole din UE și le vindeau în România. Suspectul a fost condamnat și pentru complicitate la fraudă, la Referendumul din 2012, când ar fi furat cteva sute de voturi favorabile PSD.

Polițiștii din Vrancea au descins, marți dimineață, la membrii unei grupări care a reușit să fure zeci de utilaje agricole din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, în 2019, și pe care le-au vândut în România sub prețul pieței.

Membrii grupării sunt cercetați pentru furt calificat și fals material în înscrisuri oficiale.

„În această dimineață, polițiștii din Vrancea desfășoară o acțiune de amploare într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigații Criminale Vrancea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea. În cadrul acțiunii, vor fi efectuate 119 percheziții domiciliare, în județul Vrancea și în alte 18 județe din țară”, se arată în comunicatul polițiștilor.

Acuzațiile în acest cazuri sunt: săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, luare de mită, dare de mită și punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Un român care a furat voturi pentru Dragnea, arestat pentru furt de utilaje în Europa

 

Utilajele erau transportate în România pe platforme rutiere, iar pentru a masca această situație ilegală, ele erau depozitate în spații deținute legal de firme, spun procurorii DIICOT. Utilajele erau trecute printr-un adevărat proces de ascundere a provenienței și erau distruse dispozitivele GPS de localizare a utilajelor. Multe dintre utilaje erau vândute online, dar și direct.

S-a reținut că, cursul anului 2019, pe raza comunelor Suraia, Golești și Nănești, din județul Vrancea, s-au constituit mai multe grupări infracționale ce aveau ca obiect procurarea în mod fraudulos (prin furt) de utilaje agricole sau de construcții din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, pe care le transportau în țară cu ajutorul unor platforme rutiere.

Unul dintre suspecți a fost deja reținut, este vorba despre V.S., un obișnuit al dosarelor penale și chiar a condamnărilor. În 2016, Şapte reprezentanţi ai unei secţii de votare din comună Suraia, complici la fraudă la Referendumul din anul 2012, au fost condamnaţi pentru falsificarea a 245 de voturi.

Unul dintre ei – V.S.– a fost condamnat la închisoare cu executare. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au respins apelul la sentinţa de fond, unde acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi zece luni de închisoare, asta pentru că deja avea o condamnare cu suspendare mai veche, potrivit Realitatea de Vrancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel