Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un polițist a testat aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă: "Tot sistemul s-a blocat"
WhatsApp
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, Bogdan Bănică, susţine că a sistemul s-a blocat atunci când a încercat să testeze aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă. El spune că un superior din IPJ Suceava l-a dat afară din încăperea în care făcea testarea.
sursa: Digi24

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, Bogdan Bănică, spune, într-o postare pe pagina lui de Facebook, că a vrut să vadă dacă aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă funcţionează.

„Am vrut să mă conving personal despre cum funcţionează (sau nu) acea aplicaţie de localizare a apelurilor de urgenţă. Fiind poliţist activ şi având acces la informaţiile clasificate, deci neîncălcând nicio procedură de acces, am fost invitat de către ofiţerul de serviciu principal în camera dispecerului IPJ Suceava, pentru a mă documenta profesionist înainte de expunerea unei opinii publice. Fireşte, l-am rugat pe colegul care era de serviciu să îmi explice cum funcţionează renumita, de acum, aplicaţie de localizare. (...) Am uitat să precizez că în momentul accesării aplicaţiei de către colegul meu, tot sistemul se blocase", scrie poliţistul pe reţeaua de socializare.

El mai povesteşte că un superior din cadrul IPJ Suceava a intrat în încăpere şi l-a scos afară.

„După doar câteva minute,, în încăpere a pătruns şeful Centrului Operaţional al IPJ Suceava, cu o falcă la mansardă şi una la parter, care nici mai mult nici mai puţin, m-a scos afară din încăpere. (...) Şi diliul (pentru că în acel moment avea comportamentul unui om cu afecţiuni psihice grave) aşa a încercat să bage rahatul sub preş: împiedicând un sindicalist să observe, să constate şi să aducă spre încunoştiinţarea publică a gravelor deficienţe de logistică cu care ne confruntăm!", mai scrie poliţistul.

Bogdan Bănică îl invită pe ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, să facă o vizită la Suceava, unde, crede el, „ar trebui să înceapă verificări la IPJ Suceava".

„Aşa se încearcă, domnule (proaspăt) ministru, înghiţirea mizeriei în propriile guşe de către şefii de subunităţi. De ce? Pentru a arăta că totul este roz, de frica pierderii scaunelor, când de fapt, această instituţie pute! A incompetenţă, a impotenţă, a corupţie! A cadavru...", mai scrie vicepreşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel