Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un mort și un rănit, după o încăierare între migranţi, la Timișoara. Localnicii se tem să mai iasă din case
WhatsApp
O conflict între migranți a dus la o crimă, în Timișoara. Un bărbat de 24 de ani, din Afganistan a fost ucis, iar un conațional de-al său este în stare gravă, la spital. Autorităţile au intrat în alertă și îi caută pe atacatori.  Locuitorii din zonă spun că le e teamă să mai iasă pe stradă.

Cei doi migranți au început să se certe printre blocurile de locuințe dintr-un cartier din Timişoara. În scurt timp, au ajuns în apropierea unui bulevard intens circulat şi s-au bătut chiar în fața trecătorilor.  În momentul de fată, criminaliştii adună probe de la faţa locului, iar poliţiştii încearcă să identifice toţi martorii. Poliţiştii nu i-au găsit însă pe atacatori, aşa că mai mulţi migranţi au fost duşi la audieri.

Unul dintre migranţii afgani era în stop cardiorespirator, iar medicii nu au mai reuşit să îl salveze. Celălalt a intrat direct în sala de operaţie. În lipsa unor suspecţi, procurorii au deschis un dosar penal în rem, până când probele adunate îi vor duce la cei implicaţi în scandal. 

Clădirile abandonate din zona gării de Nord din Timişoara au devenit  cămin pentru numeroşi transfugi din Pakistan, Afganistan şi Siria. Nu au acte şi trăiesc în frig şi mizerie.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel