Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un lider USR a demisionat după ce a fost acuzată că a bătut o tânără: „Am zgâriat-o și i-am spart ochelarii”
WhatsApp
Continuă scandalurile în interiorul USR. Ramona Dzitac, lider al filialele din Găvojdia, Timiș, a demisionat după ce a fost acuzată de către două tinere că că a furat un costum de baie și o pereche de șlapi, iar apoi ar fi bătut-o pe una dintre ele.

„A fost o fracțiune de secundă până când eu am fost jos și ea peste mine și m-a dat cu capul de asfalt de foarte multe ori. M-am trezit cu capul spart”, susține tânără care ar fi fost agresată.

În replică, Dzitac susține că totul a fost o înscenare, dar recunoaște că și-a pierdut cumpătul când a văzut că este filmată de prietena păgubitei și că ar fi „zgâriat-o” și i-a spart ochelarii, conform tion.ro.

Evenimentele ar fi avut loc după o petrecere a burlăcițelor de unde Dzitac ar fi plecat cu un costum de baie și o pereche de șlapi. Ulterior, ea a postat pe rețelele de socializare o poză cu ea în acel costum de baie și încălțată cu papucii respectivi, moment în care a fost contactată de păgubite, care i-au cerut să le returneze bunurile pe care le-ar fi furat.

„Am zgâriat-o și da, i-am spart ochelarii, pe care i-am plătit pe loc”, recunoaște fostul lider USR.

„În vară am organizat o petrecere a burlăcițelor la care au participat și fetele astea două. Totul a fost în regulă până acum, în ianuarie, când m-au contactat că au văzut o poză cu mine în dresul uneia de baie și șlapii alteia. Eu le-am spus că nu aveam de ce fur lucrurile astea, e un dres de 50 de lei, să fim serioși. Dar am acceptat să mă întâlnesc cu una dintre ele să îi fac cadou dresul. Ea a venit cu o prietenă care mă filma cu telefonul pe ascuns. Am rugat-o să nu mă mai filmeze. Ele doreau să recunosc eu că am furat dresul ăla. Era clar o înscenare. Am zgâriat-o și, da, i-am spart ochelarii, pe care i-am plătit pe loc: 800 de lei”, a declarat Dzitac, care între timp și-a sters contul de Facebook.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel