Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un fost director Tarom, dezvăluiri din culisele companiei. De ce nu vrea să se mai întoarcă în țară: TE IUBESC ROMÂNIE, DAR RĂMÂI CU BINE!
WhatsApp
5,6 milioane de români au plecat să muncească în străinătate. Atât a numărat ministrul pentru Românii de Pretutindeni (MPR), Natalia Intotero. Cert este că zilnic există români care pleacă, care își fac planul să plece, care caută slujbe în afara țării. Așa se fase că găsești mai mulți specialiști în afara țării decât în interior. Oriunde te duci în lumea asta dai de un român.

Unul dintre cei care muncește în străinătate, de aproape un deceniu, și nu are de gând să se întoarcă este și Mădălin Tudor, plecat în Spania, director Executiv MIT Travel Solutions si MIT Business Group, fost director Tarom Barcelona. Ce ți se întâmplă dacă aduci profit unei companii românești și cum este să reziști într-o astfel de funcție ne spune chiar el într-un interviu pentru STIRIDIASPORA.

Reporter: Domnule Madalin Tudor, ați fost timp de 8 ani directorul Tarom Barcelona, o funcție pe cât de grea, pe atât de râvnită de orice profesionist. Cum ați găsit compañía la venirea la Barcelona?

Madalin Tudor: Am lucrat aproape 18 ani în slujba României, în cadrul TAROM. Din iunie 2009 până în iunie 2018 am avut onoarea să reprezint interesele Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române- TAROM în Spania, la Barcelona.

La venirea mea la Barcelona, TAROM opera în Terminalul vechi, T2. Acum, după ce am mutat eu operarea, operează în Terminalul T1, cel nou, alături de companiile de renume mondial. Atunci, nu avea un punct de vânzare propriu, iar operarea - mă refer la formalitățile de check-in, boarding- handling în general, erau extrem de greoaie. Se înregistrau întârzieri semnificative la debarcarea pasagerilor. Uneori se aștepta în avion și 40 de minute până ca agentul de handling să aducă scara în vederea debarcării. Ulterior mutării în T1, 99% din zborurile noastre plecau de la burduf. Pot să spun că TAROM nu se bucura de o atenție normală din partea agentului de handling sau din partea autorităților aeroportuare. Era doar o companie care ateriza la Barcelona și care decola de aici. Nimic mai mult. Precum o companie sezonieră. Ca și anecdotă, într-o discuție telefonică, când am ajuns la post, cu centrul operațional al aeroportului Barcelona- CECOPS, aceștia pronunțau greșit numele companiei -îi spuneau TARON , în loc de TAROM. Desertul de Crăciun spaniol este TURONUL, un fel de nuga românească - poate din această cauză aliterația de mai sus.

Rep: Un început un tocmai încurajator, cam deranjantă atitudinea față de Compania Naționala a României. Și cum v-ați impus? Cât de greu îi este unui român să muncească într-o astfel de funcție în străinătate, să se impună?

M.T.: La momentul respectiv, am realizat că de fapt nu era vorba de o răutate voită din partea agentului de handling sau a autorităților aeroportuare, ci mai degrabă de lipsa de implicare profesională a colegilor de la reprezentanța TAROM din Madrid, care până la sosirea mea la Barcelona, aveau în coordonare operarea pe acest aeroport extrem de important. Atitudinea lor era una pasivă, în locul uneia proactive, favorabile imaginii TAROM.

Practic, am început construcția de la zero a ceea ce urma să fie reprezentanța TAROM cu cea mai mare creștere a numărului de pasageri și, implicit, a veniturilor. În numai 5 ani am reușit să triplez veniturile și să aduc pe Barcelona 11 zboruri săptămânale, de la 4 pe săptămână câte erau la sosirea mea aici. Gradul de încărcare al avioanelor TAROM care zburau de la Barcelona depășea gradul de încărcare general al companiei.

Rep: Ce susținere ați avut de la sediul central al TAROM din București? Vi s-au alocat fonduri de promovare, pentru angajarea de personal etc? Pare că Tarom se degradează sub ochii conducerii de la București.

M.T. Nu mi-au alocat deloc fonduri pentru dezvoltare! Probabil că nu era de interes o dezvoltare abruptă aici. Nu cunosc exact motivele, însă nu cred că dădea bine la bilanț ca un singur reprezentant să facă cât o echipa de la alte reprezentanțe, din orașe europene importante. Mă refer la creșterea numărului de pasageri și la venituri. Însemna că se poate! Însemna că principiul productivității muncii putea fi aplicat și la TAROM, adică: maxim de profit cu minim de investiție.

Rep. Și cum ați ajuns din acest punct să vă luptați cu însăși conducerea care v-a desemnat la post, la Barcelona?!

M.T. Așa cum se întâmplă și în prezent, conducerea care m-a numit pe mine la Barcelona, nu a stat prea mult în funcție. Este vorba de conduceri succesive. Fiecare avea propria agendă. Și de foarte multe ori nu coincidea cu firul obiectiv al activității de la TAROM.

Rep. La ce vă referiți când spuneți “firul obiectiv al activității de la TAROM”?

M.T. Simplu: la a conduce o activitate comercială specifică aviației civile. Este nevoie de specialiști care au o experiență de minim 15 ani ăn aviația comercială pentru a ocupa o funcție de conducere într-o companie aeriană. Această experiență se cere inclusiv la nivel internațional.

Rep. Cu toate aceste piedici chiar de la cei care ar fi trebuit să vă sprijine, ați decis să continuați. De ce nu ați plecat la o altă companie aeriană?

M.T. Niciodată nu m-am gândit să plec de la TAROM. Dimpotrivă. Sunt extrem de atașat de compania noastră națională - TAROM. Compania românilor, așa cum o promovam pe vremea când eram purtătorul de cuvânt al companiei Chiar am demarat un proiect, la acea vreme, de atragere a românilor din diaspora către noi, către compania națională. Sloganul suna cam așa: Ești român! Zboară cu compania ta! Compania românilor- TAROM!

Acest principiu, l-am dus mai departe. În cei 9 ani cât am fost reprezentant TAROM în Catalonia, Comunidad Valenciana și Insulele Baleare, am elaborat și dus la bun sfârșit mai multe proiecte cu caracter național, menite să încurajeze românii să zboare cu TAROM. Diverse oferte, eforturi de sponsorizare a anumitor evenimente caritabile etc. Pot spune că, personal,  sunt cunoscut bine în rândul comunității noastre de români din Spania și chiar și din Portugalia.

 

Rep. În momentul de față nu mai lucrați pentru TAROM. Și sunteți în continuare la Barcelona! Cum s-a produs ruptura profesională dintre dumneavoastră și Compania Națională TAROM?

M.T. M-aș fi bucurat dacă nu m-ați fi întrebat acest lucru. Este un aspect care îmi creează un oarecare disconfort…

Așa cum spuneam la începutul acestui interviu, de-a lungul a 18 ani am reprezentat interesele companiei naționale, din punct de vedere al aviație comerciale, atât național cât, mai ales, internațional. Este un sentiment aparte să știi că reprezinți o companie de prestigiu precum TAROM. În ultimii 3 ani, însă, direcția pe care au dat-o diversele echipe de conducere acestei companii naționale nu este însă cea mai potrivită. Probabil că implicarea excesivă a politicului a făcut ca această companie să ajungă într-o situație neplacută. Foarte mulți specialiști au plecat la companii concurente. Cei care au rămas, au fost nevoiți să accepte  starea actuala de facto. Eu, în schimb, nu am putut accepta. Drept pentru care conducerea TAROM a decis să îmi încheie forțat contractul de muncă. Mai multe detalii nu pot oferi acum pentru că, din aceasta cauză, mi-am cerut dreptatea în justiția din Spania, unde locuiesc din 2009, cu scopul de a-mi apăra imaginea, și nu vreau să afectez în vreun fel bunul mers al judecății.

Rep: Adică v-au dat afară?

M.T. Cam așa….

Rep: Când s-a întâmplat acest lucru mai exact?

M.T. Fix la data de 29 iunie 2018.

Rep: Acum ce faceți?

M.T.: Acum sunt director executiv la MIT Travel Solutions si MIT Business Group, cu sediul în Barcelona. Este un proiect de business, la care m-am alăturat și eu. Este  un start-up care prinde contur. Este un proiect frumos din punct de vedere strategic și pentru care mă implic 24 de ore!

Rep: Ne puteți da mai multe amănunte?

M.T. Cu cea mai mare plăcere! MIT Travel Solutions este un start-up de travel, care își propune ca în 2 ani să dețină între trei și cinci la sută din piața de travel de business și “tailor made” din peninsula iberică. Acum lucrăm, în cadrul grupului, la un proiect de adăugare de servicii charter la oferta noastră personalizată. Cu alte cuvinte, în câteva luni vom oferi și servicii de zbor charter în grila noastră de prețuri. Mai mult, am atras deja companii importante către serviciile noastre și acum suntem la momentul încheierii de contracte cu acestea. Așa cum spuneam, este un proiect ambițios, care a început deja să funcționeza admirabil.

Rep: Vă mai întoarceți în România?

M.T. Dacă vă referiți la o revenire în interes profesional, cred că raspunsul, pentru moment, este unul negativ. Poate că dacă lucrurile s-ar schimba, mă refer la aspectul politic, aș lua în calcul această variantă. Acum, însă, cu ce se întâmplă la nivel guvernamental, nu mă identific în vreun rol profesional în țară… .Pentru vacanțe, spun un mare DA! Chiar vara aceasta avem deja programată o minivacanță în țara noastră pe care o iubim, Romania!

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel