Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un farmacist indian a murit după ce a testat pe el un presupus tratament împotriva Covid 19
WhatsApp
Un presupus tratament împotriva Covid l-a omorât pe farmacistul care îl realizase.
Foto ILUSTRATIV

Un farmacist indian a murit, iar patronul său a fost transportat la spital, după ce au băut un decoct pe care îl realizaseră în speranţa vindecării COVID-19, a declarat sâmbătă poliţia, citată de AFP, potrivt Agerpres.

Cei doi bărbaţi lucrau pentru o companie specializată în fitoterapie şi au testat pe ei presupusul tratament - un amestec de oxid nitric şi nitrat de sodiu - într-o locuinţă din Chennai (sud-estul Indiei).

K. Sivanesan, în vârstă de 47 de ani, a murit la faţa locului, potrivit şefului poliţiei locale, Ashok Kumar.

Farmacistul a realizat decoctul după ce s-a documentat pe internet şi a cumpărat ingredientele de la o piaţă locală, a precizat poliţistul.

În prezent nu există niciun medicament sau vaccin pentru COVID-19, ceea ce a declanşat o cursă mondială pentru a găsi un remediu pentru această boală care a ucis cel puţin 300.000 de persoane.

Circa 60.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până în prezent India, unde autorităţile au impus măsuri stricte de izolare în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel