Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un convoi de 23 camioane cu produse agricole din Ucraina urmează să descarce în silozul TTS din Galaţi
WhatsApp
TTS, cel mai mare transportator pe Dunăre, a făcut o nouă rută logistică destinată exportului de produse agricole ucrainene pe trasee combinate terestru, fluvial şi maritim, pentru a transporta mai rapid marfa şi a evita posibilele blocaje de pe rutele tradiţionale.
Un convoi de 23 camioane cu produse agricole din Ucraina urmează să descarce în silozul TTS din Galaţi / Foto: Unsplash

Publicitate

“Noua rută este unul dintre rezultatele implicării grupului TTS în procesul de reconfigurare a lanţurilor logistice de transport pentru exporturile şi importurile ucrainene cauzat de imposibilitatea utilizării de către Ucraina a porturilor sale maritime, blocate din cauza războiului. În acest context, pe lângă rutele logistice combinate cu transport terestru până la Galaţi şi transport fluvial pe Dunăre până la Constanţa, soluţii mai rapide de înlocuire a traseelor logistice tradiţionale s-au dovedit a fi traseele pornind din porturile ucrainene la Dunăre, Reni şi Izmail", a spus Petru Ştefănuţ, director general TTS Group.

 

Ucraina a exportat şi importat peste 200.000 tone de mărfuri minerale şi agricole

 

Astfel, primele rute alternative operaţionalizate de către grupul TTS de la începutul războiului din Ucraina au fost rutele Reni/Izmail – Dunăre – Canalul Dunăre Marea Neagră – Constanţa, prin care, începând din 16 martie grupul TTS a transportat şi operat peste 200.000 tone de mărfuri minerale şi agricole, reprezentând exporturi şi importuri ucrainene, potrivit reprezentanţilor companiei.

Alte peste 100.000 tone exporturi ucrainene au fost expediate pe cale ferată de către grupul TTS, în principal prin subsidiara sa din Ungaria, dar şi prin punctele de frontieră dintre Ucraina şi România.

Primele trei camioane cu porumb pentru export din Ucraina au descărcat săptămâna trecută în silozul cu o capacitate de 30.000 tone deţinut de grupul TTS în Galaţi. Acestea fac parte dintr-un prim convoi de 23 camioane – dintre care alte şapte se află deja în vama Giurgiuleşti, ce urmează să descarce produse agricole de export din Ucraina în silozul TTS, de unde vor fi transbordate pe nave maritime prin terminalul portuar TTS din Galaţi.

 

Ucraina urmează să descarce în silozul TTS din Galaţi

 

Pe segmentul terestru marfa va fi transportată din Ucraina până în terminalul portuar TTS din Galaţi, pentru început cu mijloace auto.

După reabilitarea, ce urmează a fi realizată de CFR Infrastructură, a porţiunii de cale ferată cu ecartament larg, în lungime de 4 km, care face legătura între Giugiuleşti şi terminal, exporturile de produse agricole ucrainene vor putea fi transportate direct pe cale ferată până în portul Galaţi.

Grupul TTS deţine cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din unităţi fluviale cu o capacitate de peste 800 mii tone, macarale plutitoare, precum şi terminale portuare proprii în Constanţa şi în 7 porturi fluviale dunărene, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel