Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE se poate confrunta cu un nou val uriaș de imigranți din Afganistan. Turcia a trimis 20 000 de soldați la granițe
WhatsApp
 Turcia şi-a consolidat controlul frontierei sale cu Iranul cu aproximativ 20.000 de soldaţi în faţa unui posibil val de migranţi dinspre Afganistan din cauza avansării talibanilor pe teren, după retragerea SUA şi încheierea misiunii NATO, relatează sâmbătă presa locală, citată de EFE.
migranti_timisoara

Citând "surse de securitate", ziarul Hurriyet a relatat sâmbătă cu privire la transferul de trupe turce în partea de est a ţării.

Afganii sunt deja al doilea cel mai mare grup de migranţi în Turcia după sirieni.

Potrivit presei turce, migranţii afgani ajung în Turcia via graniţa din munţi cu Iranul, după ce achită aproximativ 1.500 de dolari de persoană traficanţilor care le promit că îi vor duce din Afganistan la Istanbul.

Hurriyet subliniază că armata turcă controlează în prezent frontiera 24 de ore din 24, cu ajutorul unor drone, pentru a preveni intrările ilegale.

În primele şase luni ale anului, aproximativ 51.000 de persoane au fost interceptate în timp ce încercau să intre în Turcia, a menţionat Ministerul de Interne turc în urmă cu câteva zile.

Turcia, care încă are trupe în Afganistan, a propus SUA să asigure securitatea aeroportului din Kabul, într-o încercare de a-şi îmbunătăţi relaţiile tensionate cu Washingtonul.

Pe fondul retragerii trupelor SUA şi NATO din Afganistan, talibanii au avertizat că vor considera forţele turceşti din ţară drept 'inamice'.

Omer Celik, purtător de cuvânt al partidului conservator islamist AKP, aflat la putere în Turcia, a subliniat săptămâna aceasta relaţiile istorice dintre Afganistan şi Turcia.

Turcia nu a fost niciodată în Afganistan ca forţă combatantă, ci doar pentru a ajuta poporul afgan, a spus el, atribuind 'unei neînţelegeri' declaraţiile talibanilor, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel