Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sindicalist către Toader: Comunicarea de informații FALSE se pedepsește cu ÎNCHISOAREA de la 1 la 5 ani
WhatsApp
Sorin Dumitrașcu, liderul sindicaliștilor din penitenciare, susține că Tudorel Toader a dezinformat opinia publică atunci când a declarat că autorul crimei de la Mediaș nu a fost eliberat în baza recursului compensatoriu.
Tudorel Toader

Acesta spune că bărbatul ar fi fost liberat condiționat în mai 2019 sau la termen în 2021.

„Îl avertizăm pe ministrul Toader că infracțiunea de comunicare de informații false se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. În data de 16 ianuarie 2019, Tudorel Toader - încă ministru al justiției - informa opinia publică despre faptul că "autorul crimei de la Mediaș nu face parte din categoria celor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu". (...) În realitate, în situația în care nu ar fi existat așa-numita lege a recursului compensatoriu, cel cunoscut drept criminalul de la Mediaș ar fi fost liberat condiționat în luna Mai 2019, iar la termen în luna August 2021”, precziează Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, informațiile sunt incluse în dosarul de penitenciar al deținutului Rusu Marius. Dumitrașcu mai precizează că Legea recursului compensatoriu, intrată în vigoare la data de 19.10.2017, a obligat administrația Penitenciarului Deva să-l analizeze pe deținut în comisia de liberare condiționată în data de 23 octombrie 2017, acesta beneficiind, la momentul primei evaluări, de scăderea din pedeapsă a unui număr de 372 de zile de închisoare ca urmare a aplicării legii.

 

 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel