Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina susține că rușii suferă "pierderi semnificative" în timp ce încearcă să avanseze spre vest
WhatsApp
Armata ucraineană a afirmat că unitățile ruse au "suferit pierderi semnificative în ceea ce privește efectivele și echipamentele" în timp ce încearcă să avanseze spre vest până la granițele regiunilor Luhansk și Donețk, potrivit unui purtător de cuvânt al Statului Major General al Forțelor Armate.

"În unele zone, efectivele unităților ruse, ca urmare a ostilităților, sunt mai mici de 20%", a declarat duminică târziu Statul Major al forțelor armate, conform CNN.

"În direcția Popasna, din cauza pierderilor grele și a incapacității de a acționa independent, trupele aeropurtate ale forțelor armate ale Federației Ruse fac echipă cu reprezentanți ai companiilor militare private rusești pentru acțiuni ulterioare", a susținut Oleksandr Ștupun, purtătorul de cuvânt al Statului Major General.

Ucraina susține că rușii suferă "pierderi semnificative"

 

Popasna a căzut în mâinile forțelor ruse la începutul acestei luni, dar se pare că acestea nu au mai avansat în zonă de atunci.

G Ad:

De asemenea, rușii încearcă de câteva săptămâni să avanseze spre sud de Izium, iar statul major a declarat duminică că aceștia au încercat fără succes să desfășoare operațiuni ofensive și de asalt în două sate la sud de oraș.

De asemenea, armata a mai spus că forțele ruse la nord și la est de orașul Harkov încercau să-și apere pozițiile pentru "a împiedica înaintarea trupelor noastre spre frontiera de stat a Ucrainei", continuând în același timp să bombardeze orașele și satele recent recucerite de Ucraina, potrivit Mediafax.

Mai mulţi cetăţeni ucraineni, care au fost răniţi de armata rusă, după ocuparea unor raioane din regiunea Harkov au fost preluaţi de militarii ruşi şi duşi pe teritoriul Federaţiei Ruse, a declarat duminică, pentru Agerpres, şeful Departamentului Comunicaţii al Poliţiei Regiunii Harkov, Olena Baranik.

Mai mulți civili ucraineni, răniţi de militarii ruşi, duşi împotriva voinţei lor în Rusia

 

Oficialul Poliţiei din Harkov susţine că există informaţii potrivit cărora persoanele rănite ar fi încercat să plece din localitatea Vilkhivka spre spitale din Harkov, însă nu au putut trece de posturile de control ale militarilor ruşi.

"Doi oameni au fost răniţi. Au încercat să îi ducă la spitalul din Harkov pentru a primi îngrijiri medicale, însă la un punct de control rusesc nu li s-a permis să plece şi martorii ne-au comunicat că momentan se află în Federaţia Rusă, fără acte, pentru că buletinele lor au fost reţinute la punctul de control rusesc", a afirmat Olena Baranik.

Aceasta susţine că, în Vilkhivka, alte trei persoane au fost împuşcate de soldaţii aflaţi pe un tanc al armatei ruse. Ulterior, aceste persoane au fost îngropate în curţile caselor.

Referindu-se la atrocităţile comise de militarii ruşi, reprezentanta Poliţiei din Harkov susţine că în localitatea Husarivka trei persoane, dintre care un copil, au fost arse de vii şi aruncate în beci.

"Cu spaimă ne gândim la numărul victimelor pe care le-am putea găsit după eliberarea localităţilor Izium, Kupeansk şi alte raioane. Nu dispunem de informaţii despre ce se întâmplă acolo. În localitatea Husarivka am avut un caz. Acolo în beci au găsit corpurile a trei persoane, dintre care un copil de 14 ani. Aceşti oameni au fost arşi. Expertiza a demonstrat că au fost arşi de vii", a precizat Baranik.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
24 iun, 17:20
DCMedical.ro
24 iun, 09:02
DCBusiness.ro
24 iun, 23:34
DefenseRomania.ro
24 iun, 13:33
DCBusiness.ro
24 iun, 23:34
DefenseRomania.ro
24 iun, 13:33
DCNews.ro
24 iun, 17:20
DCMedical.ro
24 iun, 09:02
Spectacola.ro
24 iun, 22:58
Spectacola.ro
24 iun, 22:58
RadioDCNews.ro
24 iun, 15:54
RadioDCNews.ro
24 iun, 15:54
Astrosens.ro
21 iun, 12:35
Astrosens.ro
21 iun, 12:35