Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcan, CERERE pentru Viorica Dăncilă: "Bugetul e oricum extrem de firav"
WhatsApp
Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, solicită guvernului Dăncilă să nu taie din banii alocaţi ministerului Educaţiei, la rectificarea bugetară, afirmând că banii de care dispune ministerul în prezent sunt oricum insuficienţi.

„Solicit Guvernului Dăncilă să nu taie din banii alocaţi Educaţiei la rectificare şi să prezinte un plan urgent de măsuri pentru repararea dezastrului din sistem! Două miliarde de lei mai puţin pentru Educaţie, deşi bugetul aprobat în februarie a fost oricum extrem de firav, reprezintă o măsură criminală a Guvernului, cu doar 5 săptămâni înainte de deschiderea şcolilor. (...) Obligaţia actualului Guvern este să suplimenteze bugetul Educaţiei, nu să îl amputeze!", a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Liderul liberal îi cere premierului să vină, de asemenea, cu o persoană competentă la ministerul Educaţiei, în urma demiterii Ecaterinei Andronescu.

„Solicit premierului Viorica Dăncilă să identifice, dacă este posibil acest lucru, o persoană competentă pentru portofoliul Educaţiei. Noul ministru trebuie să aibă o dublă prioritate: pe de o parte, să se asigure că anul şcolar va începe în condiţii bune pentru toţi elevii şi, pe de altă parte, să prezinte de urgenţă măsuri de reorganizare a sistemului, după haosul generat de numeroşii săi predecesori, în nici trei ani de guvernare", subliniază Turcan.

Ea a afirmat că guvernul PSD-ALDE a dat dovadă de incompetenţă şi lipsă de viziune, venind în mai puţin de trei ani cu patri miniştri la Educaţie.

 

"Consecințe venite din incompetența guvernului"

 

„Viziunea actualei guvernări faţă de Educaţie o înţelege toată lumea: patru miniştri PSD în mai puţin de trei ani de zile: Pavel Năstase (ianuarie 2017 – iunie 2017); Liviu Pop (iunie 2017 – ianuarie 2018); Valentin Popa (ianuarie 2018 – septembrie 2018); Ecaterina Andronescu (noiembrie 2018 – august 2019). Ce dovada mai mare a amatorismului, incompetentei şi lipsei de viziune mai trebuie?", se mai arată în postarea prim-vicepreşedintelui PNL.

Totodată, Raluca Turcan a enumerat câteva consecinţe venite din incompetenţa guvernului.

„Combinaţia dintre subfinanţare, incompetenţa şi nepăsarea miniştrilor PSD în fruntea Educaţiei româneşti a condus la următorul rezultat: România a ocupat, cu consecvenţă, unul din ultimele locuri în Uniunea Europeană la cheltuielile pentru educaţie în ultimii ani.Rata abandonul şcolar este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Rata de promoare la examenele de bacalaureat şi evaluare naţională a scăzut faţă de anul precedent.Numărul elevilor care nu s-au prezentat la examenele de bacalaureat şi evaluare naţională este în creştere comparativ cu anul precedent. Rata de promovare la examenele de titularizare a fost sub 50%. Anul trecut, în sistem erau peste 4500 de profesori necalificaţi.10% din şcoli sunt supra-aglomerate şi 58% au capacităţi excedentare. Elevii din mediul rural care fac zilnic naveta la şcoală nu beneficiază de variante sigure de transport.Şase ani la rând manualele şcolare au ajuns mai târziu pe băncile elevilor şi au fost pline de greşeli. Infrastructura şcolară este, în multe cazuri, mult sub nivelul a ceea ce înseamnă "condiţii decente", în special în mediul rural. Autorităţilor locale nu le-au fost alocate suficiente fonduri pentru a face faţă cheltuielilor necesare în sistem", a conchis liberalul, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel