Un incident grav s-a produs în această dimineață în localitatea Vadu Izei. Un polițist de la Rutieră s-a ales cu ambele picioare rupte și cu un traumatism cranian, după ce a fost lovit în plin de un autoturism.
Inițial un echipaj de poliție a oprit o mașină în trafic, exact în locul în care acum două luni o polițistă s-a răsturnat cu mașina. În timp ce unul dintre polițiști verifica actele șoferului, cele de-al doilea polițist din cadrul echipajului aflat în misiune a făcut semnele regulamentare pentru a opri o altă mașină aflată în trafic. Șoferul atenționat nu a oprit și, mai mult, l-a lovit din plin pe polițist.
Șoferul mașinii și-a continuat deplasarea, însă la scurt timp a fost identificat în persoana unui bărbat de 44 de ani, domiciliat în Moisei. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițistul maramureșean s-a ales cu răni grave și a primit îngrijiri din partea echipajului unei ambulanțe sosite la fața locului, fiind ulterior transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
„În jurul orei 09.45, pe DN 18, la intrarea în comuna Vadu Izei, conducătorul unui autoturism Fiat, înregistrat cu pistolul radar circulând cu viteza superioara celei legale și aflat sub influența băuturilor alcoolice (0.19 mg/l alcool pur in aerul expirat), nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului șef principal S.L. Pop din cadrul SR, accidentându-l. Agentul era echipat corespunzător și a efectuat din timp semnalul, vizibilitatea este foarte buna, pe un sector de drum în aliniament“, potrivit polițiștilor.
“Șoferul vinovat a fost identificat in persoana unui bărbat de 38 de ani, domiciliat în Berbești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma leziunilor suferite, polițistul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă, urmând ca în funcție de cele constatate să fie propuse măsuri legale”, a declarat”, Florina Meteș, purtător de cuvânt cuvânt în cadrul IPJ Maramureș pentru presa locală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News