Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tudorel Toader, IRONIC cu jurnaliștii la întrebările „DELICATE”: „Da, pot să vă răspund!”
WhatsApp
Ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost, astăzi, în Parlament, unde senatorii trebuiau să dezbată și să votează moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva sa.

Se pare că și de această dată dezbaterile au fost amânate, însă a dat declarații de presă, evitând cu bună știință unele întrebări și răspunzând ironic la ele.

„Am citit o știre în presă, chiar nu știu cine este cel care a zis, prin care am aflat că proiectele de lege vor fi reluare în procedură parlamentară și asta este calea de urmat. După cum știți, o lege poate fi adoptată mai repede decât o Ordonanță de Urgență, dacă este în procedură de parlamentară de urgență”, a declarat Tudorel Toader.

Reporter: „Spunea liderul PSD Liviu Dragnea că ați mințit tot partidul”

Tudorel Toader: „E o afirmație cam severă, iar eu nu îmi permit să dau un răspuns pe măsură”

Reporter: „Ați adoptat vreo ordonanță pe Justiție astăzi?”

Tudorel Toader: „Astăzi am stat numai în prima parte a ședinței ca să pot fi aici la ora 2”

Reporter: „Puteți să ne spuneți dacă în discuțiile pe care le-ați avut cu domnul Dragnea în birou ați simțit o presiune din partea liderului PSD și din partea altor reprezentanți de a veni cu textul acestei OUG?”

Tudorel Toader: „Dacă vreți să vă răspund în limita întrebării dumneavoastră, și nu veți completa întrebarea, răspunsul e simplu: da, pot să vă răspund!”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel