„A fost şi ministru, şi ambasador, e şi fiul lui Paleologu bătrânu". Sper să îi încurce rău pe Barna şi pe Dăncilă", a spus Traian Băsescu, preşedintele de onoare al PMP, potrivit stiripesurse.ro.
Înainte de discursul lui Paleologu, cei doi au avut un schimb de replici amuzant:
Citește și Băsescu anunță RETRAGEREA sa din PMP
Traian Băsescu: E absolvent de Sorbona, a fost şi în alte şcoli unde nu a reuşit Macron. A fost şi ministru, şi ambasador. Eu te-am numit ambasador? Are şi 46 de ani şi e şi fiul lui Paleologu bătrânu. Are foarte multe calităţi care îl recomandă ca un candidat care, dacă ar câştiga, ar fi un bine pentru România. Sper să îi încure rău pe Barna şi Dăncilă, să le creăm o surpriză.
Mihai Neamţu, extrem de impetuos, va trebui să se pondereze pe ici, pe colo, că nu trebuie să omoare pe nimeni în campanie. Cu certitudine, cu Mihai am lucrat, cu Toader am lucrat, nu văd niciun impediment ca partidul să îi accepte pe cei doi în aceste două calităţi. Dacă veţi da un vot pozitiv, suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului, când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţăa de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului. Să vă spună Theodor câteva cuvinte, dar eu nu o să stau la vot.
Citește și Traian Băsescu, REPLICĂ pentru Robert Turcescu: „Cred că el e luat de val"
Theodor Paleologu: Despre ce să fie discursul? Despre Plutarh? Despre Aristotel?
Traian Băsescu: Să ştii că eu nu stau nici la tot discursul tău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News