Comentând, la România TV, situația din PSD în contextul în care, pe surse, se anunță demisia Vioricăi Dăncilă de la șefia partidului, Traian Băsescu a precizat: „Nu puteau să rămână la minciuna de aseară, mai aveau puțin și spuneau că au câștigat alegerile. Nu și-au luat niciun vot înapoi. Azi au ajuns la realitatea crudă. Ea a fost într-o capcană pe care a fost nevoită să o accepte, a trebuit să facă față fără Dragnea unei campanii și unei guvernări.
Nu putea abandona mandatul pentru că nu mai putea alimenta baronimea. Este o victimă a electoratului. Trebuie să recunoaștem că dintre mai marii PSD este ultima care ar trebui să fie făcută responsabilă. E o așa secetă în PSD încât orice variantă de înlocuire a ei e mai proastă decât păstrarea ei. Aici e PSD astăzi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News