Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trădări în masă. PSD cumpără 11 parlamentari de la ALTE PARTIDE
WhatsApp
Codrin Ștefănescu anunță că PSD va 'aduce' 11 parlamentari de la alte partide pentru a compensa plecările în masă și pentru a nu pierde majoritatea în Parlament. 

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat vineri că plecările de dată recentă din partid nu vor fi temă de discuţie în cadrul reuniunii de duminică a Comitetului Executiv Naţional, întrucât erau mişcări "aşteptate", adăugând că adversarii politici se înşală dacă îşi închipuie că majoritatea va fi pierdută de coaliţia guvernamentală în condiţiile în care în această perioadă social-democraţii se pregătesc să primească în rândul lor "între 8 şi 11 parlamentari din alte partide".

"Ne aşteptam la numele astea care s-au vehiculat, plecările, eram pregătiţi. Puţinele plecări din PSD erau luate în calcul de către noi. Am ştiut de la început, toţi colegii, că, după încercarea de puci eşuată de acum câteva luni de zile, unii dintre colegii care stau cu urechea aplecată mai în exteriorul partidului decât în interior vor primi 'verde' pentru a întări partiduleţul de buzunar condus de cel care ne-a trădat cel mai mult şi al cărui nume nici nu vreau să-l rostesc. Asta e calea pe care au ales-o, dacă adversarii noştri îşi închipuie că vom pierde majoritatea după aceste mişcări pe care le-au făcut, toate concentrate, se înşală, pentru că noi deja ne pregătim să primim în rândul nostru între 8 şi 11 parlamentari din alte partide în această perioadă, vorbesc de senatori şi deputaţi", a afirmat Ştefănescu. 

Secretarul general al PSD a susţinut că există o argumentaţie "solidă" pentru "unele plecări din zona PNL".

"Parlamentarii PNL sunt disperaţi de politica pe care o fac la vârf Orban şi cu ai lui. Sunt presaţi, la rândul lor, de primarii care sunt disperaţi că Orban şi ai lui au atacat Codul administrativ la Curtea Constituţională, bătându-şi joc de primari, sunt disperaţi de ceea ce vorbeşte lumea în teritoriu vizavi de sondajul lor fals care i-a costat 14 miliarde de lei vechi. Oamenii pe stradă, în toate judeţele în care eu am fost, 11 judeţe doar luna asta, înjură la greu PNL-ul şi conducerea PNL-ului şi pentru faptul că europarlamentarii lor au votat împotriva României. De aceea, dintre parlamentarii lor care sunt cu capul pe umeri şi care înţeleg că s-a ales praful de partidul lor cu amestecul ăla de pedelismo-securismo-băsismo-macoveism, ce este la ei, au bătut la uşile noastre. Şi noi, pe oamenii care sunt corecţi îi primim cu braţele deschise şi asta vom face", a spus Codrin Ştefănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel