Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat intrarea în ţară a unui transport de 22 de tone de deşeuri provenite din Germania, după ce s-a constatat că şoferul nu avea documentele necesare importului.
Şoferul este român şi a prezentat documente de însoţire a mărfii din care reieşea că transportă maşini de tuns iarba, biciclete, scări metalice, anvelope şi compresoare de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 22.200 kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.
Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorului.
Citește mai departe
Un automarfar care transporta zece tone de mașini de spălat industriale second-hand, considerate deșeuri, a fost oprit să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, a anunțat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea într-un comunicat emis luni.
Conform sursei citate, automarfarul, înmatriculat în Spania și condus de un cetățean român, a fost supus unui control amănunțit la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în țară. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, ceea ce a determinat solicitarea sprijinului din partea reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, precum și a inspectorilor de la Protecția Consumatorului Bihor.
După verificările suplimentare, s-a constatat că automarfarul transporta, de fapt, 10.000 de kilograme de deșeuri sub formă de mașini de spălat industriale second-hand. Șoferul nu a putut prezenta documentele necesare care să justifice importul acestora în România, fapt ce a ridicat semne de întrebare asupra legalității transportului.
Bunurile proveneau de la o societate comercială din Spania și urmau să fie livrate unei firme din România, însă documentația necesară pentru importul unor astfel de produse nu a fost disponibilă.
Vezi aici continuarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News