„Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu. În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală. Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală”, a scris Dacian Cioloș, pe Facebook, despre reacția minsitrului Educației, Monica Anisie, față de rezultatele testelor PISA.
Cioloș consideră că rezultatele la testele PISA din 2018 sunt dezamăgitoare.
„Aproape 50% dintre ei nu sunt capabili să își folosească cunoștințele învățate la școală în viața de zi cu zi. De exemplu, elevii au fost puși să compare distanța totală pe două rute alternative sau să convertească prețurile într-o monedă diferită. La asemenea teste, România are, în 2018, rezultate chiar mai slabe decât în 2012 sau în 2015. Comentând situația, ministrul Educației, Monica Anisie, ne spune că nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm. Că evaluarea de la Testele PISA nu pune accent pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”, a motivat liderul PLUS.
Liderul PLUS a mai afirmat că situația slabă a sistemului educațional este ignorată, deși e cunoscută, și „niciodată nu punem degetul pe rană”.
„Programa școlară din România este depășită, manualele arată, cele mai multe dintre ele, mai rau decât cele din perioada comunistă. Copiii se plictisesc la ore pentru că materiile le sunt predate ca acum 30 de ani. Ne facem că nu știm toate acestea și vorbim despre reforme pe hârtie, despre educație subfinanțată, despre profesori prost plătiți. Dar niciodată nu punem degetul pe rană. Nu ne ducem la originea dezastrului. Cauzele sunt multe, însă, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație”, a mai zis acesta.
Dacian Cioloș consideră că o reformă a învățământului este o prioritate pentru orice Guvern.
„Nu mai putem continua cu o abordare fals competitivă în urma căreia tinerii ies din școală incapabili să-și asume proactiv un loc și un rost în societate. Cei mai mulți dintre antreprenorii cu care am stat de vorbă în ultima vreme ne spun că trebuie să-i califice pe tineri la locul de muncă, indiferent că este vorba despre absolvenți de școală generală, de liceu sau de facultate. Da, avem nevoie de un pact adevărat pe educație. Reforma învățământului din România este o urgență. Trebuie să fie prioritatea zero a oricărui guvern responsabil, căruia îi pasă de soarta acestei țări. Iar reforma trebuie făcută împreună cu cei mai buni specialiști pe care România îi are. Din țară și din diaspora.
59% dintre elevii români pot înțelege un text de mărime medie și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe. Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanță, potrivit raportului PISA, care clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News