Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Teste negative false de COVID-19, vândute pe aeroporturi. Europol: Este foarte probabil ca infractorii să profite 
WhatsApp
Europol, agenția europeană de poliție, avertizează călătorii să nu cumpere, pe aeroporturi, false certificate cu teste negative de COVID-19. Avertismentul vine după arestarea mai multor suspecți care vindeau false certificate de necontaminare, atât pe aeroporturi în Marea Britanie și în Franța, cât și online sau prin intermediul unor mesagerii pe telefon în Spania și Olanda.
Foto ILUSTRATIV

Numeroase state membre ale Uniunii Euripene (UE) și alte țări cer pasagerilor teste negative COVID.  "Este foarte probabil că infractorii să profite de ocazie pentru a produce și vinde false certificate de teste COVID, atât timp cât vor fi menținute restricțiile de călătorie din cauza pandemiei", avertizează Europol.

"Dată fiind amploarea mijloacelor tehnologice disponibile, cu imprimante de înalta calitate și diverse programe, falsificatorii sunt capabili să producă documente false sau contrafăcute de înalta calitate", subliniază agenția Europol. De altfel, acum zece zile, un bărbat suspectat de vânzare de false certificate de necontaminare cu noul coronavirus a fost arestat pe Aeroportul Luton, în Marea Britanie. 
La începutul lui noiembrie, poliția franceză a arestat șapte persoane, în cadrul destructurării unui trafic cu false certificate de teste negative covid-19, cu numele unui laborator real, vândute cu prețuri între 150 și 300 de euro unor călători pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris. În Spania, poliția a arestat un bărbat care vindea - online - false documente de acest fel, cu 40 de euro, iar în Olanda traficanți făceau același lucru folosind aplicații pe mesagerii de pe telefoane mobile.

"Detectarea unor false certificate de teste negative COVID confirmă faptul că infractori, grupări de crimă organizată sau escroci, profită de ocazie imediat ce apare", subliniază Europol.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel