Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a făcut, miercuri, noi declarații pe tema candidaturii sale la alegerile prezidențiale.
Teodorovici a spus că-și dorește curând să candideze la prezidențiale. Întrebat ce înseamnă curând, ministrul a răspuns: "Cât trăim e curând."
"Am spus acest lucru pe care alți politicieni nu-l declară, nu știu de ce toată lumea se teme, de parcă ar fi un tabu. Dacă ești politician și nu vrei să fii ipocrit, spui și e normal să aspiri, să te gândești la alte funcții mai înalte." a precizat Eugen Teodorovici.
Cât despre cum stă în sondaje, ministrul afirmă că stă foarte bine, dar și că cifrele pot să vină și după aceea.
"Cred că România ar avea o șansă foarte mare cu un astfel de președinte" a conchis Eugen Teodorovici, referindu-se la el.
Citește declarația completă pe DCNews.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, luni seară, că va candida la alegerile prezidențiale din România. El a declarat că nu știe când anume, pentru că "este surpriză".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News