Raluca Turcan reacționează la atacul dur venit din partea lui Rareș Bogdan, care a declarat că fostul ministru al Muncii s-a descalificat ca lider PNL.
"Cum să vă zic? Rareș are pusee de megalomanie și deseori vorbește despre el chiar și la persoana a treia, ceea ce cred că ar trebui să îi dea de gândit. Cred că trece printr-un episod de grandomanie și orice specialist ați întreba ar spune că asta la vine la pachet cu ridicolul”, a declarat Raluca Turcan în această dimineață.
Fostul ministru al Muncii a spus că nu îi pare rău că l-a susținut pe Florin Cîțu, în luna septembrie, pentru funcția de lider al Partidului Național Liberal.
Rareș Bogdan a spus, joi seara, că Raluca Turcan s-a descalificat ca lider PNL și va cere sancționarea sa pe linie de partid. „Dacă ar fi făcut parte din Guvern, la orice minister, și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine”, a spus prim-vicepreședintele PNL.
Rareș Bogdan a spus, joi, că ieșirea Ralucăi Turcan, care a spus că nu mai sunt bani de pensii, l-a deranjat pe el, dar și pe alți liberali.
„Sunt absolut convins că dacă doamna Turcan ar fi făcut parte din guvern, la orice minister, probabil și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine. În astfel de momente se văd liderii politici, se vede maturitatea lor și nu cred că un lider politic care nu înțelege momentele complicate prin care trece un partid... Să nu credeți că vreunul din echipa de negociere sau din PNL este fericit de această alăturare. Vă asigur că nu. (…) Eu nu voi critica colegii mei în spațiul public, am să-i spun Ralucăi ce am de spus în cadrul biroului PNL”, a spus Rareș Bogdan, joi seara, la Digi 24.
Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că Raluca Turcan a dat dovadă de iresponsabilitate și va cere sancționarea sa.
„E o iresponsabilitate totală și o piatră de moară pe care i-a aruncat-o domnului Nicolae Ciucă în brațe, înainte cu o zi ca acesta să fie votat, înainte cu o zi ca colegii mei, cei opt miniștri, să treacă prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare. Cred că un lider politic trebuie să se gândească înainte de a scoate un cuvânt pe gură și cred că prin ceea ce a făcut, Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL. Este inadmisibil”, a mai spus Rareș Bogdan.
Acesta a precizat că va propune o sancțiune pentru Raluca Turcan „pentru că ne-a creat prejudicii de imagine”. Sancțiunea va fi una pe linie de partid, statutară.
„Faptul că a afirmat un ministru al Muncii (Raluca Turcan - n.r.), indiferent cum s-ar numi el, că Florin Cîțu sau premierul României, indiferent de nume, a dispus mutarea unor bani de la alocațiile pentru copii la plata pensiilor mi s-a părut o chestiune ireală. Ori doamna Turcan nu a înțeles ce portofoliu a ocupat, ori pur și simplu din cauza supărării că nu a mai intrat în noul Cabinet, supărarea i-a acoperit rațiunea”, a mai spus Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News