El a precizat că la şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată în dezbatere propunerea privind aprobarea listei statelor de unde, atunci când românii revin acasă, intră în carantină.
"O a doua măsură este cea a obligativităţii portului măştii când indicele trece de 1,5 la nivel de judeţ, nu de 3, cum este acum. Noi trebuie să înţelegem, şi am explicat de atâtea ori - noi suntem un sistem medical cu anumite posibilităţi şi care trebuie să gestionăm toate cazurile care ni se adresează. Dar pandemia nu se tranşează în spital, se tranşează în pre-spital. (...) Dincolo de câte testări facem, avem aceleaşi barometre pe care le observăm. (...) Aceste barometre vor fi fidele, indiferent de câte teste facem în fiecare zi. De aceea trebuie să descongestionăm în primiri urgenţe, va trebui să tratăm în terapie intensivă, va trebui să avem suficiente paturi în extensie de la zi la zi în terapie intensivă", a declarat ministrul la postul B1 Tv.
Potrivit acestuia, "avem o transmitere comunitară diferită", condiţii în care măsurile nu pot fi identice la nivel naţional.
"Adaptarea o facem de la localitate la localitate, în contextul în care avem un indice dat de către DSP, dar avem şi o perioadă de 48 de ore în care vedem evoluţia în acea comunitate. (...) Noi fiecare activitate relaxată o avem cu anumite norme şi măsuri în vederea funcţionării şi desfăşurării. Cred că esenţial ar fi să putem să respectam acele reguli, după cum este esenţială şi respectarea Legii 55, care are specificat foarte clar, de la articolul 64 până la 70, cine verifică aceste reguli şi care sunt sancţiunile. Cred că totuşi acolo ar trebui să ajungem. Nu intenţionăm să ajungem la stat poliţienesc, dar trebuie să ştim că fiecare are partea noastră pe care trebuie să o facem în acest sens. Consider că pe fiecare palier trebuie să avem o măsură a acţiunilor noastre", a spus Tătaru.
El a menţionat că "elementul şcoală este cel mai reglementat", dar a amintit că există mobilitate în afara şcolii.
"Orice activitate pe care am relaxat-o s-a făcut în baza unor norme. (...) Deschiderea şcolilor s-a făcut pe trei scenarii. (...) Eu personal sunt adeptul şcolii faţă în faţă, când condiţiile o permit. Dar trebuie să adaptăm efectiv capacitatea şcolară, resursa umană didactică şi nedidactică dintr-o şcoală, precum şi numărul de elevi dintr-o clasă. Sănătatea copiilor este esenţială", a arătat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News