Aceasta ar putea fi cea mai simplă și mai rapidă tartă de ciocolată din lume!
Biscuiți digestivi - 200 g.
Unt la temperatura camerei- 100 g.
Ciocolata neagra pentru deserturi - 250 g
Lapte integral - 1 l
Două plicuri de praf de budincă (pudding) de ciocolată (sau ce aromă preferați)
Zahăr- 50 g.
Ciocolată albă pentru decor - 100 g.
Vezi și: Tartă cu ciocolată. Rețeta desertului rapid și delicios de Dragobete
Este nevoie doar de 15 minute pentru a pregăti această prăjitură de ciocolată și câteva ore la frigider pentru ca aceasta să prindă contur. Rezultatul nu ar putea fi mai delicios.
Biscuiții se pun într-o pungă închisă etanș și se sfărâmă cu ajutorul unui sucitor, până devin o pulbere grosieră. Se pun într-un bol și se amestecă apoi cu untul moale, apoi se pune totul într-o formă de tartă cu diametrul de 25 de centimetri si se presează bine, inclusiv pe marginile formei, apoi se dă la frigider. Acesta va fi blatul tartei.
După aceea, ciocolata neagră se taie în bucățele mici și se topește în lapte, apoi se adaugă pliculețele de praf de budincă (pudding) și zahărul și se amestecă în continuu pe foc mediu, ca să nu se lipească.
Crema de ciocolată astfel obținută, caldă, dar nu fierbinte,se toarnă cu grijă peste blatul de biscuiți răcit la frigider. Spoi se lasă în continuare la frigider să se răcească.
După ce compoziția s-a răcit timp de câteva ore la frigider se ornează cu fulgi de ciocolată albă.
Te-ar putea interesa și: Supă de usturoi sau supă castiliană. Rețeta tradițională spaniolă, o explozie de sănătate și savoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News