Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Țara care a decis ca toți angajații să fie vaccinați obligatoriu anti-COVID
WhatsApp
Pakistanul a luat miercuri decizia ca vaccinarea împotriva noului coronavirus să devină obligatorie pentru toţi angajaţii din sectorul public şi din cel privat.
vaccin anti-COVID

Publicitate

Decizia a fost luată de Centrul Naţional de Comandă şi Operaţiuni (NCOC), care coordonează activităţile de combatere a pandemiei de COVID-19 în Pakistan, transmite Agerpres.

„Toţi angajaţii din sectorul public vor trebui să fie vaccinaţi până pe 30 iunie”, a anunţat NCOC, fără să precizeze însă termenul limită impus angajaţilor din sectorul privat.

Miercuri, Pakistanul a depăşit pragul de 10 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 administrate pe teritoriul său, a anunţat Asad Umar, ministru în guvernul pakistanez şi director al NCOC.

„Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom fi mai protejaţi”, a declarat oficialul pakistanez în timpul unei ceremonii organizate la Islamabad.

 

300.000 de persoane din Pakistan se programează în fiecare zi la vaccinare

 

Pakistanul, o ţară cu o populaţie de 220 de milioane de locuitori, şi-a lansat campania naţională de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 în luna februarie şi s-a confruntat iniţial cu anumite probleme cauzate de ezitarea populaţiei şi de întreruperi ale aprovizionării cu vaccinuri, însă a depăşit acele obstacole şi a demarat luna trecută campania de vaccinare în masă.

Aproximativ 300.000 de persoane din Pakistan se programează în fiecare zi la vaccinare, a precizat Asad Umar.

Tendinţa recentă de scădere a numărului de cazuri noi le-a încurajat pe autorităţile centrale să anuleze anumite restricţii antiepidemice, permiţând revenirea tuturor angajaţilor în birouri şi ridicând o interdicţie impusă timp de două zile pe săptămână în ceea ce priveşte transportul public între provinciile ţării.

În ultimele 24 de ore, Pakistanul a înregistrat 1.118 cazuri noi de coronavirus, iar rata de pozitivare a fost de 2,54%.

În total, în această ţară au fost raportate 936.131 de cazuri şi 21.453 de decese asociate maladiei COVID-19.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel