Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tânără de 19 ani din Sibiu, moartă de COVID-19 
WhatsApp
O tânără de 19 ani, din Sibiu, a murit din cauza COVID-19, fiind cel mai tânăr dintre pacienții decedați în ultimele 24 de ore.

Tânăra de 19 ani, din Sibiu, a murit la spitalul din Mediaș.

Ea avea mai multe comorbidități.

„Conform datelor oferite de Spitalul Municipal Mediaș, pacienta în vârstă de 19 ani a fost internată în data de 25 noiembrie în stare generală alterată, cu insuficiență respiratorie acută, formă severă și pneumonie acută virală SARS-CoV-2 cu afectare pulmonară în procent de peste 75%. Pacienta a primit tratament corespunzător specific conform protocolului în vigoare, inclusiv oxigen prin ventilație non-invazivă, ulterior, pacienta a fost intubată urmând să fie transportata în secția de Terapie Intensivă a SCJU Sibiu, dar starea acesteia s-a deteriorat rapid, pacienta suferind stop cardio-respirator neresuscitabil. De asemenea pacienta avea comorbidități grave”, a declarat, duminică, Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, 13.982 de persoane, dintre care 13.468 de adulți și 514 copii.

Până duminică au fost vindecate 7.442 de persoane, iar 403 persoane au decedat, dintre care 12 în ultimele 24 de ore.

Duminică dimineața, erau spitalizate un număr de 392 de persoane, dintre care, la Terapie Intensivă erau 33 de adulți și un copil.

În România au fost înregistrate 5.554 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, din 16.225 de teste. Un număr de 148 de români au murit infectați cu SARS-CoV-2, iar în Terapie Intensivă sunt internate 1.250 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel