Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Susținere fără precedent pentru Kovesi. Eurodeputații cer mai mulți bani pentru Parchetul European
WhatsApp
Mai mulţi eurodeputaţi au cerut marţi în plenul Parlamentului European, în cadrul dezbaterii privind utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE în statele membre, ca noul Parchet European, care urmează să fie condus de Laura Codruţa Kovesi, să fie finanţat adecvat şi să fie consolidat prin aderarea tuturor statelor membre. 

Eurodeputatul Mikulas Peksa, din grupul Verzi/Alianţa Liberă Europeană, a spus în plenul PE că scandalul din jurul premierului ceh Andrej Babis este o pată atât pentru reputaţia UE, cât şi a Cehiei, "dar evidenţiază în acelaşi timp problema mai amplă a conflictelor de interese şi a fondurilor UE în întreaga Uniune".

"În mai multe state membre UE, oligarhi puternici achiziţionează zone imense de teren în urma unor acorduri opace cu guvernele şi beneficiază direct de subvenţiile europene", a adăugat el.

"Trebuie să ne asigurăm că oligarhii şi politicienii nu pot abuza de banii contribuabililor pentru a acumula putere şi avuţie. Regulile UE trebuie ameliorate şi trebuie introduse sancţiuni eficiente pentru a ne asigura că conflictele de interese nu apar lângă persoanele de decizie. UE are nevoie urgentă de un organism etic independent, o mai mare capacitate de auditare a utilizării fondurilor şi ca toate statele să adere la EPPO (European Public Prosecutor's Office)", a subliniat el.

Finanțare pentru Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

 

O poziţie la fel de tranşantă a avut-o în cadrul dezbaterii şi colega sa de grup Viola von Cramon-Taubadel, care a spus că UE trebuie să schimbe structural lucrurile pentru a nu-i mai alimenta pe oligarhi cu fonduri.

"Pentru ca Parchetul European să fie funcţional are nevoie de un buget adecvat. Banii ar fi mai bine cheltuiţi pentru lucrurile importante, decât pentru a-i alimenta pe oligarhi cu fonduri", a subliniat ea.

Tot în cadrul aceleiaşi dezbateri, eurodeputaţii români Ramona Strugariu (PLUS) şi Tudor Ciuhodaru (PSD) au vorbit despre necesitatea înfiinţării unei Agenţii Europene de Integritate, pentru care ANI din România ar putea să fie un exemplu de bune practici.

"Onorată Comisie, avem nevoie de o Agenţie europeană de integritate pentru a depista aceste cazuri şi a le preveni. (...) Solicit Comisiei instituirea acestei Agenţii europene de integritate ca soluţie pentru rezolvarea conflictului de interese", a spus Ciuhodaru.

Parchetul European este un organism independent al Uniunii Europene (UE) care urmează să fie înfiinţat în baza Tratatului de la Lisabona cu participarea a 22 din cele 28 de state membre ale UE, utilizând procedura "cooperării consolidate". Acesta va avea sediul la Luxemburg, alături de Curtea de Justiţie a UE şi Curtea Europeană de Conturi (ECA).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel