Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suedia. Un preot român a oficiat slujba de Bobotează. A aruncat crucea în Marea Nordului
WhatsApp
Episcopul Europei de Nord, PS Macarie Drăgoi, a oficiat, luni, slujba de Bobotează în orașul Goteborg, din Suedia, și a aruncat o cruce în Marea Nordului.

Potrivit unui comunicat al Episcopiei Europei de Nord remis, luni, MEDIAFAX, episcopul Macarie Drăgoi a oficiat Sfințirea cea Mare a apei și a binecuvântat cu agheazmă credincioșii veniți din țările scandinave.

„La Praznicul Botezului Domnului, PS Macarie Drăgoi, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica românească din Goteborg, Suedia. După rugăciune, ierarhul a săvârșit Sfințirea cea Mare a apei și a binecuvântat cu agheazmă credincioșii prezenți la slujbă, mulți dintre ei veniți în pelerinaj de la Stockholm, Copenhaga și din alte orașe din țările scandinave. Episcopul Macarie a condus procesiunea de la biserică la țărmul Mării Nordului, unde a aruncat Sfânta Cruce pe care mai mulți tineri înotători au ridicat-o din apa mării. Crucea a fost adusă anul acesta pe uscat de către tânărul Felix Bozian din Stockholm”, se arată în comunicat.

Episcopul Europei de Nord le-a oferit daruri celor care s-au scufundat în apă, însă și copiilor prezenți la procesiune, exprimându-și bucuria că și anul acesta apele Nordului au primit binecuvântarea Iordanului.

„Aruncarea și ridicarea Crucii din ape, acum la prăznuirea Botezului Domnului, semnifică intrarea și ieșirea Mântuitorului cu preacuratul Său trup din apele Iordanului. Apa fiind seva universului și a elementelor cosmice, întreaga fire se sfințește acum prin agheazma Bobotezei”, a subliniat PS Macarie Drăgoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel