Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suceava. Cât era șpaga pentru obținerea permisului. Șeful de la înmatriculări, reținut
WhatsApp
 Fostul șef al Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto Suceava a fost reținut pentru 24 de ore. Finiș Florin Valy e bănuit că a primit între 70 lei și 500 euro pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare sau promovarea probei practice la examenul pentru permis.

Procurorii DNA Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a lui Finiș Florin Valy, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava.

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada 2018 - 2020, Finiș ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani (cuprinse între 70 lei și 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme și pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.

I s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar joi urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte 10 persoane fizice, în cazul acestora fiind dispuse și măsuri preventive, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel