Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
STUDIU. Femeile reprezintă mai mult de JUMĂTATE din populaţia ţării
WhatsApp
Mai mult de jumătate din populaţia României este rerpezentată de femei, resprectiv 51,1%, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică. 
femei pixabay

Populaţia României este estimată la 19,5 milioane de persoane care, la 1 ianuarie 2018, aveau reşedinţa pe teritoriul naţional. Din acestea, 9,97 de milioane erau femei, potrivit INS.

Conform datelor, în mediul urban, ponderea femeilor din România este mai mare decât în cel rural, cu peste 5,4 milioane. Adică 52,3% din totalul populaţiei urbane. În mediul rural, ponderea populaţiei feminine este de 49,7%.

Populaţia feminină este mai 'îmbătrânită' decât cea masculină cu 3,3 ani. Astfel, dacă vârsta medie naţională este de 41,9 ani, cea a femeilor este de 43,5 ani, iar cea a bărbaţilor, de 40,2 ani.

Populaţia feminină a avut o pondere mai mare decât populaţia masculină în 40 de judeţe, cu excepţia situaţiei din judeţele Vaslui şi Tulcea.

În anul 2017, cele mai mari rate de fertilitate (născuţi-vii la 1.000 femei) s-au înregistrat în judeţele: Vaslui (57,5 la mie), Suceava (57,1) şi Bistriţa-Năsăud (54,5), iar cele mai scăzute în Mehedinţi (33,6 la mie) şi Gorj (33,3). Fertilitatea feminină la nivel de ţară a fost de 44,5 copii născuţi-vii la 1.000 de femei.

România se situează printre ţările cu o rată a natalităţii mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata natalităţii în UE-28 a fost în anul 2017 (ultimul an pentru care este calculat indicatorul la nivel european) de 9,9 la mie.

Tendinţa din anii anteriori s-a păstrat şi în 2017, născându-se mai mulţi băieţi decât fete, cu un raport de 106 băieţi la 100 fete.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel