Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stenograme din dosarul lui Sile Cămătaru, publicate. Discuţii între proxeneţi, clienţi şi fetele racolate
WhatsApp
Fetele racolate de rețeaua de proxenetism a lui Sile Cămătaru erau în special cele aflate în dificultate, iar întâlnirile dintre acestea și clienții străini erau intermediate de femei, în casinouri și hoteluri din Capitală. Sumele practicate, potrivit interceptărilor, plecau de la 100 de euro.  

Potrivit dosarului în care Sile Cămătaru este acuzat de proxenetism, fetele exploatate erau în special cele aflate în dificultate. Întâlnirile erau facilitate de persoane, majoritatea femei, care se ocupau de tot ce înseamnă relaţia cu bărbaţii interesaţi şi împărţirea prostituatelor.

Sile Cămătaru (Vasile Balint) era parte dintr-o filieră internaţională de clienţi străini, potrivit datelor din dosar.

Din interceptările procurorilor reiese cum erau aranjate întâlnirile dintre prostituate şi clienţii cazaţi în Capitală. Sumele practicate, care reies din interceptările din dosar, plecau de la 100 de euro.

Sumele creşteau cu uşurinţă dacă era vorba despre „întâlniri” care durau mai multe ore.

„Maniera în care acţionau inculpaţii conturează un adevărat, o specializare infracţională, inculpaţii acţionau permanent şi sistematic pentru lărgirea cercului persoanelor implicate în aceste activităţi ilicite, încurajând şi promovând în acest fel obţinerea în mod ilicit a resurselor materiale”, se arată în dosar.

Modul în care aceştia au săvârşit faptele arată că aveau o „veritabilă reţea de recrutare continuă”. Inculpaţii au „porniri şi manifestări de natura sexuala pe care cu greu le pot stăpâni, devenite deja un obicei”, se arată în dosar.

O convorbire din august 2014 inclusă în dosar arată următoarea discuţie între proxenet şi prostituată:
„Lucica: Unde mă duc? În recepţia hotelului?
Haim: La Cristi Pascu, vis-a-vis de cazino.
Lucica: Vis-a-vis de cazino?
HAIM: Da. Prietenul lui vine, aşteaptă în cameră. Prietenul lui vine.
GDA: Da, dar, ascultă-mă. Din nou e o problemă. Ştii tipul acesta a vrut să (…) fără prezervativ şi ne-am (…) şi acum spune că vrea să ne (…) fără prezervativ şi nu a plătit.
HAIM: Spune-i că nu este posibil. Gata!”

Altă discuţie este următoarea:
„RIHANA – Stai că eu nu am terminat cu asta, adică, să zici că i-am zis că plec, sau așa, că ăsta vrea să stau cu el toată noaptea.
SCL– Mi-a zis Haim să fiu acolo la trei jumătate și mi-a zis „bring rush”.
SCL – îhi…
RIHANA – Eu nu mai am bomboane, d-alea (n.r. prezervative).
SCL.: N-are nimic, găsim acolo”.

În dosarul procurorilor mai este redată altă discuţie, de unde reiese că un inculpat a apelat la o proxenetă implicată în dosar, care cunoaşte mai multe femei dispuse să întreţină relaţii sexuale cu clienţi.

„S. Carmen Corina: Că... are ăsta patronul (...) are nişte invitaţi. Şi mi-a zis că vrea două gagici la 10 şi una la 12. Şi... ăăă... nici nu ştiu cu cine să vii, cu... Lucica sau cu Nicoleta sau cu cine?
D.Aurelia, zisă „Riana”: Nu ştiu”,
M. Mihaela este apelată de un bărbat ce utilizează numărul şi poartă următoarea discuţie in limba engleză.
Bărbat – Poți să trimiți pe cineva la mine în cameră?
M. Mihaela – Da, spune-mi ! Ce vrei să-ţi trimit?
Bărbat – Picioare frumoase, picioare mari ( n.r. lungi)
M. Mihaela – Da, ok, ...câte?
Bărbat – O fată!
M. Mihaela – Doar una?”.

În dosar, au fost condamnaţi, pe lângă Sile Cămătaru, şi şefi şi manageri din casino-uri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel