Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spitalul mobil Covid din Lețcani se închide. Pacienții, evacuați de urgență
WhatsApp
Situație gravă într-un spital COVID din țară. Unitatea mobilă de la Lețcani se închide. Acolo, bolnavii înghețau de frig în containerele aflate la marginea municipiului Iași. De asemenea, pentru o perioadă, în spital se va face și dezinfecție și mentenanță. 

Spitalul mobil de la Leţcani va fi închis câteva zile, timp în care vor fi făcute lucrări de igienizare şi dezinfecţie, cei 17 pacienţi cu COVID-19 urmând a fi transferaţi la spitale din municipiul Iaşi.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat, miercuri seară, că unitatea nu a fost igienizată de câteva luni şi că decizia nu are legătură cu frigul din saloane cauzat de penele de curent tot mai dese din ultima perioadă.

Unitatea mobilă de la Lețcani, închisă

 

Din cei 17 pacienţi cu COVID-19 de la spitalul mobil de la Leţcani, doi se află la Terapie Intensivă. Ei vor fi transferaţi, joi, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Ceilalţi 15 pacienţi cu forme medii de boală vor fi duşi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

„Facem o igienizare şi o dezinfectare a unităţii. Este singurul spital unde nu s-a făcut acest lucru în ultima perioadă. Săptămâna viitoare, spitalul mobil de la Leţcani va putea face din nou internări”, a declarat medicul Florin Roşu, citat de Realitatea PLUS.

El a spus că este decizia mutării bolnavilor la unităţi medicale din municipiu nu are legătură cu faptul că se anunţă zile geroase la Iaşi, iar în saloanele spitalului mobil în unele zile temperatura a coborât şi la 17 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel