Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Pagube uriașe provocate de vulcanul La Palma: 2.600 de clădiri avariate, peste 1000 de hectare de teren acoperite cu lavă
WhatsApp
Pagubele cauzate până în prezent de erupţia vulcanică de pe insula La Palma din arhipelagul Insulele Canare au ajuns la aproximativ 700 de milioane de euro, conform estimărilor oficiale, informează DPA vineri. 
Vulcanul din La Palma continuă să facă ravagii

"Dar, ne aflăm încă la mijlocul (catastrofei)", a declarat vineri pentru cotidianul El Pais preşedintele regiunii Insulele Canare, Angel Victor Torres, adăugând că prejudiciul creşte cu fiecare minut.

De la debutul erupţiei vulcanului de pe La Palma, pe 19 septembrie, lava, care atinge temperaturi de până la 1.300 de grade Celsius, a distrus peste 2.600 de clădiri, conform unei evaluări recente a sistemului european de observare a Pământului, Copernicus.

Potrivit acesteia, peste 1.040 de hectare de teren au fost acoperite cu un strat de lavă cu grosimea de un metru. Această suprafaţă este echivalentă cu cea a peste 1.450 de terenuri de fotbal, sau aproximativ 1,4% din teritoriul total al insulei.

Peste 7.000 dintr-un total de 85.000 de locuitori au fost evacuaţi de la debutul erupţiei.

Aproximativ 66 de kilometri de drumuri de pe muntele Cumbre Vieja din sudul insulei au fost avariate şi sunt momentan impracticabile.

"Înainte de erupţia vulcanică îmi lua zece minute să ajung la lucru. Acum îmi ia o oră şi jumătate", a declarat pentru El Pais şoferul de autobuz Juan Jose Lorenzo.

Preşedintele consiliului local, Mariano Hernandez Zapata, a declarat că acestea au fost "cele mai rele luni din istoria insulei".

Activitatea vulcanului, care nu are nume, a scăzut în intensitate în mod constant în ultimele săptămâni, iar fluxurile de lavă au încetinit considerabil. Cu toate acestea, potrivit experţilor, nu se întrevede o încetare a activităţii vulcanice, cel puţin nu în viitorul apropiat. Acest lucru este indicat de numeroasele mişcări telurice care sunt încă înregistrate la adâncimi de peste 30 de kilometri sub vulcanul care aruncă lavă şi cenuşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel