Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorina Pintea, vizită inopinată într-un spital. Cere DEMITEREA unor cadre medicale din cauza MIZERIEI
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut demiterea asistentei şefe de la Secţia de neurologie şi a celei de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) în urma unei vizite pe care a efectuat-o inopinat, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) "Sf. Apostol Andrei" din Constanţa.

Ministrul a spus, la finalul vizitei care a durat aproximativ o oră, că la Secţia de neurologie a găsit "dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală".

"Am fost pe secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie. Secţia pediatrie este cea mai în regulă, din punct de vedere a colectării deşeurilor periculoase, a aspectului general de curăţenie, existenţa dezinfectanţilor la intrare şi la ieşire din secţie. Dezastru este în Secţia neurologie. Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală. De remarcat că în toate cele trei secţii lipsesc la intrare materialele de protecţie, echipamentele de protecţie, dar, repet, Secţia neurologie nu este în regulă. (...) În primul rând, la intrarea în secţie nu există dezinfectanţi, în toate saloanele pe care le-am văzut, în sălile de tratament erau nişte prosoape în loc de prosoape de hârtie, care pe lângă că erau prosoape din material, erau şi murdare. Într-un salon care era gol, deci ar fi trebuit să fie curat, aşteptând să primească bolnavii, pardoseala era mizerabilă, era un suport pentru perfuzie, era cu pete de sânge, necurăţat, astea sunt chestiuni care ţin de siguranţa pacientului şi de calitatea îngrijirilor", a afirmat Sorina Pintea.

Ea a menţionat că povestea cu "merge şi aşa" nu o mai tolerează.

"Am propus schimbarea asistentului şef de pe Secţia neurologie. Dar, în general, directorul de îngrijiri al spitalului are nevoie de un avertisment, pentru că trebuie să supravegheze aceste aspecte. (...) Povestea cu merge şi aşa eu nu o mai tolerez", a declarat ministrul Sănătăţii.

Se caută soluții pentru reducerea timpului de așteptare la UPU



Sorina Pintea a discutat şi cu aparţinători ai pacienţilor aflaţi la UPU, aceştia reclamând că se aşteaptă prea mult pentru preluarea bolnavilor de medici şi că nu primesc informaţiile necesare. Referitor la timpii mari de aşteptare la UPU, ministrul a precizat că până la începerea sezonului estival vor trebui găsite soluţii în acest sens.

"Vom grăbi puţin deschiderea secţiei exterioare de la Năvodari, pentru a putea crea un debuşeu acolo, camera de gardă şi cu siguranţă vom detaşa câţiva medici astfel încât să putem acoperi câteva linii de gardă aici, la UPU. Este inuman ce se întâmplă vara, cu siguranţă este nevoie de spaţiu până se va construi o nouă Unitate de Primiri Urgenţe sau, mă rog, extinderea şi va trebui să găsim altfel de soluţii. Şi soluţiile sunt debuşeul, Năvodariul, eventual încă un centru de permanenţă în Mangalia. Până la începerea sezonului estival va trebui să găsim soluţii", a subliniat Pintea.

Comparativ cu spitalul din Ploiești, Constanța stă "un pic mai bine"



Comparativ cu rezultatele vizitelor pe care le-a făcut la alte spitale din ţară, ministrul Sănătăţii a spus că faţă de Spitalul Judeţean Ploieşti, la cel din Constanţa este "un pic mai bine", dând totodată drept exemplu pozitiv spitalul din localitatea Gherla.

"Faţă de Ploieşti, mai bine, din punct de vedere al curăţeniei, parcă un pic mai bine (la SCJU Constanţa - n.r.). Dar am vizitat în weekend două spitale mici, care m-au surprins. E adevărat, nu era afluxul de pacienţi, iar unul era nerenovat, dar atât de curat şi atât de bine organizat, atât de bine etichetat şi aranjat totul, că nu mi-a venit să cred. Este spitalul din Gherla", a afirmat Sorina Pintea.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Horia Ţuţuianu, prezent la SCJU în timpul vizitei ministrului Sănătăţii, l-a criticat pe managerul unităţii medicale, Cătălin Grasa, că deşi a fost anunţat, nu a ajuns la spital în timpul controlului.

"Sunt trei aspecte care au fost sesizate în seara aceasta, majore din punctul meu de vedere. Lipsa managerului la acest control, care nu a binevoit până la această oră să apară şi cred că nu binevoieşte nici acum să apară. Doi, am cerut impetuos ca doamna de la Secţia de neurologie să aibă demisia pe masa managerului şi doamna de la triaj de la UPU, care şi-a permis cu trei minute înainte de a ajunge noi să dea oamenii afară din triaj, că vezi Doamne nu sunt locuri, la fel i-am cerut demisia. Referitor la managerul spitalului, o să fac o analiză mai competentă pentru că are trei termene de îndeplinit, Casa Soarelui, Radioterapia şi Secţia exterioară - Centrul multifuncţional de la Năvodari. Dacă nu respectă cele trei termene, poate să vină cu demisia pe masă. Mai am puţină răbdare", a spus Ţuţuianu, ulterior acestor declaraţii ajungând la SCJU şi managerul unităţii. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel