"Despre medicina de urgenţă se vorbeşte în fel şi chip. Unii sunt de părere că se aşteaptă mult şi e greu, alţii sunt de părere că pacienţii se prezintă chiar dacă nu au simptome care ar impune prezentarea în urgenţă. Dar cred că suntem cu toţii de acord că medicina de urgenţă în România este la nivelul de top dintre specialităţile medicale (...), dar avem nevoie de sprijin", a spus Sorina Pintea.
Potrivit ei, pregătirea resursei umane din sistemul medical este foarte importantă nu numai în domeniul urgenţelor, ci în toate domeniile.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că în sistemul medical există protocoale, proceduri care trebuie respectate.
"Ajungem din nou la ceea ce spun de foarte multă vreme. Avem protocoale, avem proceduri, important e să le respectăm. Şi important e să avem şi mijloace coercitive", a mai declarat ministrul.
Paşii pe care România i-a făcut în ultimii doi ani în domeniu, a adăugat ea, "sunt extraordinar de importanţi" pentru ceea ce va urma în viitor.
"Am început în 2018 cu majorarea salariilor, lucru esenţial, anul acesta am continuat cu dotarea spitalelor şi din această toamnă vom vedea foarte multe rezultate. Anul viitor va fi anul programelor naţionale. Toate acestea, concomitent cu pregătirea resursei umane, dar este foarte important să vrem. Pentru că sistemul suntem noi", a arătat ministrul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News