Bălan nu a precizat numele celui care a inițiat acțiunea în instanță, însă a precizat că va merge până la capăt și va câștiga.
„Când dai în judecată pe civil, n-ai de ce să te duci la poliție, dânsul a fost la poliție. Dacă vrea să dea în judecată îl ajutăm cum să ne dea în judecată. Este unul dintre cei implicați la ce s-a întâmplat la casa lui Răzvan Ciobanu imediat după ce acesta a murit. Vreau să spun că de data asta chiar m-am enervat și voi folosi toate mijloacele pe care le am să-i fac țăndări lumea asta gheboasă care nu e în stare decât să se poleiască din când în când și dedesubt este o cloacă și o mizerie cum nu vă puteți închipui! Am să o dezvălui.
Pe băiatul ăsta am să-l calc în picioare în Tribunal cu argumente. Vorbind foarte nemataforic pentru că a cerut un milion de lei noi. Dacă-l cumperi pe el îmbrăcat frumos nu iei 1 milion de lei. Eu am să-i cer 1 milion de euro. Îl asigur că o să-i iau, îi iau și basca de pe perete. De data asta chiar m-am enervat. Am avut zeci de procese cu oameni grei, cu oameni serioși, n-am pierdut niciunul. O să-l câștig și pe ăsta, dar merg până la capăt și cu despăgubiri și tot!”, a declarat Sorin Ovidiu Bălan la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News