Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorin Grindeanu, adevărul despre cum a fost "sechestrat de servicii": "Când am dat drumul la telefon..."
WhatsApp
Sorin Grindeanu a clarificat, după mai bine de doi ani şi jumătate, zvonurile potrivit cărora ar fi fost "sechestrat de servicii" în toiul scandalului de la Palatul Victoria, când se discuta demiterea sa de la şefia guvernului PSD.

Acesta susţine că s-a aflat cu soţia sa, care a venit la Bucureşti pentru o zi şi i-a cerut să închidă telefonul. Şi deşi le-a spus unor colegi din PSD unde se va afla, scenariile cu răpirea fostului premier de către serviciile secrete au împânzit spaţiul public, astfel încât şi mama lui Sorin Grindeanu ajunsese să creadă această variantă, după cum a dezvăluit chiar el jurnaliştilor Antena 3.

"Auzisem că undeva, în iarnă, că m-au răpit serviciile. Am explicat... venise pentru prima dată, după câteva săptămâni grele, acelea de început, cu ieşirile în stradă, venise în Bucureşti soţia mea din Timişoara. A venit dimineaţa şi a plecat seara. Şi am anunţat câiva dintre colegi că 'astăzi nu sunt disponibil'. Se poate verifica biletul de avion. S-au scos atunci tot felul de poveşti, cum am plecat şi aşa mai departe. Am auzit după aceea.

Pentru prima dată, după o lună și jumătate, m-am întâlnit cu soția mea, a venit la Bucureşti şi a plecat cu avionul de seară,18:30. Am fost cu o altă familie şi am stat toţi patru, într-o sâmbătă. Când am dat drumul la telefon, am văzut tot felul de scenarii. Vorbim de al doilea şi al treilea om în stat. Dacă ştiau că eram într-o locaţie din asta, la care aveau acces, puteau să mă găsească.

A fost o condiție a soției mele ca 12 ore, 10 ore să putem sta, după o lună și jumătate, liniștiti. Am anunțat pe câțiva colegi că sunt plecat cu încă o familie, diseară mă întorc înapoi în Bucureşti. Dar de aici, istoria...", a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3.

Acesta a vorbit şi despre posibilitatea de a reveni în PSD, după ce a fost invitat zilele trecute la şedinţa PSD Timiş, însă doreşte mai întâi o discuţie cu noua conducere a partidului înainte de a lua o decizie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel