Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorin Cîmpeanu anunță testarea în toate școlile: "Joia viitoare ar putea fi prima zi"
WhatsApp
Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în școli, spune ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu. Nu e clar cum se va face testarea, Cîmpeanu spunând că a trimis 3 întrebări după instrucțiunile date de ministerul Sănătății.

Cîmpeanu spune că au fost semnate vineri contractele subsecvente, iar cei care au câștigat licitația au la dispoziție între 1 și 5 zile să depună scrisorile de garanție bancară. Apoi, termenul de livrare pentru lotul 1 este între 1 și 5 zile.

„Deci le putem avea miercuri, joi, vineri, săptămâna viitoare luni. Așteptarea mea era să fie deja de mult. Acum mă aștept să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate fi foarte bine să fie la începutul săptămânii viitoare. Am auzit astăzi un expert în sănătate publică că testele trebuie făcute de personal medical și a continuat că în școlile românești nu există personal medical. Adică practic o persoană care susține testarea printr-o singură frază demontează testarea. Personal medical nu există în școli, am mizat pe înțelepciunea unei instrucțiuni pentru un protocol sanitar, iar Ministerul Educației nu își dă cu părerea pe un protocol sanitar”, a spus, la Digi24, ministrul Educației.

Acesta se gândește la o diferențiere între copiii de grădiniță, eventual și cei din învățământul primar care să se testeze „într-un alt regim, diferit față de elevii de liceu, capabili să-și autoadministreze mai ușor testele. Am mizat foarte mult și pe înțelegerea colegilor cadre didactice și sunt convins că marea majoritate înțeleg să sprijine”.

Cîmpeanu spune că acolo unde este asistență sanitară mai devreme de o oră nu se poate testa o clasă întreagă, ceea ce înseamnă 50 de ore pe zi în școlile în care sunt 50 de clase.

„Eu am pus trei întrebări: dacă se poate face și testarea la domiciliu - și mă gândesc mai ales la copiii mici. În acele instrucțiuni este și o recomandare să nu fi mâncat înainte. Cum să duci un copil la grădiniță fără să fi mâncat la ora 8:00? A doua întrebare a fost dacă e nevoie și de acordul părinților, iar a treia întrebare a fost despre faptul că instrucțiunea se referă doar la elevi: cu preșcolarii mai facem ceva?”, spune Cîmpeanu.

Totodată, acesta a ținut să „protesteze” față de ideea potrivit căreia eventuala apariție a valului 5 ar fi din cauza școlii: „din toate activitățile din această lume exact școala este aceea care te îmbolnăvește. Nu, școala nu ne îmbolnăvește. Sunt multe alte activități care ar putea să fie restrânse”.

Cîmpeanu a adăugat că a primit asigurări de la Raed Arafat că din momentul în care furnizorii livrează testele de salivă în maxim 24 de ore vor ajunge în școli, ceea ce înseamnă că cel mai probabil joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel