Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, conducea un autoturism pe banda a doua a autostrăzii. În același timp, un cetățean român de 61 de ani se afla la volanul unui camion pe prima bandă a aceluiași tronson.
Un al doilea camion a încercat să intre pe autostradă, moment în care șoferul român s-a mutat pe banda a doua fără să observe automobilul condus de bărbatul în vârstă de 57 de ani, scrie unsertirol24.com.
A rezultat o coliziune între camionul condus de român și autoturism. Ambele vehicule au oprit în cele din urmă pe banda de acces Innsbruck-Süd. Salvatorii au ajuns rapid la locul incidentului, oferind îngrijiri medicale șoferului automobilului. Acesta a fost ulterior transportat cu ambulanța la Spitalul de Stat din Innsbruck.
Șoferul român al camionului nu a suferit răni. Ambii șoferi au fost testați și nu au consumat alcool. Temporar, autostrada a fost blocată din cauza operațiunilor de salvare. Evaluarea exactă a prejudiciului este în desfășurare.
Un alt român în vârstă de 46 de ani, rezident în regiunea Innviertel, Austria, și-a găsit sfârșitul în urma unui accident grav de circulație.
Accident grav petrecut luni, 15 ianuarie, pe o stradă din localitatea austriacă Eggelsberg. Conform informațiilor furnizate de publicația Kronen Zeitung, evenimentul tragic s-a produs în jurul orei 16:30, când șoferul român, aflat la volanul propriului vehicul, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-o coliziune frontală cu un alt autoturism.
Eforturile echipei de medicale sosite la fața locului au fost zadarnice, iar bărbatul de 46 de ani a pierit la locul accidentului. Cauzele precise ale pierderii controlului asupra vehiculului rămân neclare și sunt subiectul unei anchete în desfășurare.
Șoferul celeilalte mașini implicate, un bărbat în vârstă de 51 de ani din Eggelsberg, a suferit răni grave și a necesitat evacuarea de urgență la spitalul din Salzburg, fiind scos cu greu dintre resturile mașinii sale.
La fața locului, două unități de pompieri, servicii de ambulanță, un medic de urgență, un elicopter de salvare și poliția au intervenit pentru gestionarea situației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News