Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Socrul lui Cătălin Cherecheș, trimis în arest la domiciliu, iar soacra rămâne în arest preventiv 
WhatsApp
Instanța a judecat recursul socrilor primarului Cătălin Cherecheș, la decizia de arest preventiv. 

Curtea de Apel Târgu Mureş a desfiinţat parţial, miercuri, încheierea penală a Tribunalului Mureş şi a decis ca soacra lui Cătălin Cherecheş să rămână în arest preventiv, în timp ce soţul ei va sta în arest la domiciliu, la Reghin, în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că ar fi încercat să ofere o sumă de bani rudei unui judecător, astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl viza pe edil.

"În temeiul art. 205 C. pr. pen. admite contestaţia Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Tg. Mureş împotriva încheierii penale din data de 19.12.2023 din dosarul nr. 6574/102/2023/a1.1 al Tribunalului Mureş. Desfiinţează parţial încheierea atacată şi rejudecă în limitele de mai jos cauza: Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpata G.C., respingând cererea inculpatei de înlocuire a acestei măsuri cu arestul la domiciliu. Înlătură dispoziţiile primei instanţe privitoare la înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu în ce o priveşte pe inculpata G.C.. Menţine, în rest, dispoziţiile din încheierea atacată, compatibile cu prezenta. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu în data de 20.12.2023", se arată pe portalul Curţii de Apel Târgu Mureş.

Tribunalul Mureş a înlocuit, marţi, măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru socrii primarului din Baia Mare. 

Cătălin Cherecheș, prins în Germania

 

Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania, informează Poliţia Română.

"În seara de 28 noiembrie, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional", precizează IGPR.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel