O femeie din Republica Moldova, victimă a unui grav accident rutier petrecut, joi, în judeţul Vaslui, a fost pasată de Spitalele din România asemena unei mingi de ping-pong. Ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), refuzată la internare de reprezentanţii Spitalului ''Sf. Spiridon'' din Iaşi, trimisă cu ambulanţa înapoi la Vaslui, după care rechemată în unitatea medicală din Iași.
Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a declarat pentru AGERPRES că femeia, victimă a unui accident rutier de motocicletă, în urma căruia soţul său a decedat, a fost adusă la spital şi a primit îngrijiri în Unitatea de Primiri Urgenţe, medicii stabilind că se impune transferul său la Chirurgie Plastică în Iaşi, pentru că la Vaslui nu există chirurg plastician.
„După ce s-au acordat îngrijiri medicale, s-a efectuat toaleta plăgilor şi pacienta a fost stabilizată, a fost transferată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Acolo a fost văzută de un medic, a primit recomandare pentru intervenţie chirurgicală plastică şi a fost retrimisă la Vaslui, unde nu există chirurg plastician, pe motivul că nu sunt locuri în spital. Între timp, familia femeii a venit să se intereseze de soarta ei, dar nu a găsit pacienta la noi. Au căutat la Iaşi, unde nu au găsit-o, de asemenea, deoarece nu fusese primită. S-a sunat la Ambasadă, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, s-au purtat mai multe discuţii, iar între timp pacienta a revenit la Vaslui, de unde a plecat din nou la spitalul din Iaşi. A fost o situaţie foarte neplăcută şi vreau să spun că nu este pentru prima dată când păţim aşa ceva”, a precizat Ana Rinder.
„La ora 12.53, am transportat o pacientă policontuzionată în urma unui accident rutier, stabilă, pentru care s-a alocat maşină B2 cu asistent medical. În urma consultului efectuat la Chirurgie Plasică, pacienta a fost retrimisă la Vaslui, la Unitatea de Primiri Urgenţe. Ulterior, în cursul serii, la ora 20.40, a fost alocată din nou maşină pentru a duce pacienta la Iaşi, transferul fiind făcut în ambele cazuri cu acordul spitalului ‘Sf. Spiridon'”, a declarat pentru AGERPRES, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News