Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Slovacia relaxează restricţiile, pe fondul nemulțumirii populației. Numărul de infectări, în creștere
WhatsApp
Slovacia a autorizat redeschiderea magazinelor, staţiunilor de schi şi a bisericilor pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi pentru cele care au trecut prin boală.  

Relaxarea restricțiilor vine în contextul în care această ţară deţine cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din lume, informează AFP, preluată de Agerpres. Slovacia, o ţară membră în Uniunea Europeană, cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, a intrat într-un lockdown parţial la sfârşitul lunii trecute.

Astfel, decizia de relaxare a restricţiilor, anunțată vineri, intervine în urma unor critici adresate Guvernului de la Bratislava. Mai multe persoane au reproșat autorităţilor că sunt private de posibilitatea de a face cumpărături de Crăciun şi planuri pentru sărbătorile de sfârşit de an.

"Situaţia epidemiologică rămâne foarte gravă, dar o ţinem sub control", a declarat ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, anunţând miercuri această decizie de relaxare, care a intrat în vigoare vineri.

 

"Deschiderea magazinelor este o măsură relativ riscantă"



"Deschiderea magazinelor este o măsură relativ riscantă din punct de vedere epidemiologic, dar a fost luată pentru a-i linişti pe oameni", a explicat el.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului slovac, Lubica Janikova, a subliniat că decizia nu este una definitivă şi că ea poate fi reevaluată în zilele următoare. 

De cealaltă parte, Ministrul Economiei, Richard Sulik, a declarat că magazinele vor fi deschise "pentru toate persoanele vaccinate şi pentru cele care s-au vindecat de coronavirus". În plus, el a adăugat că guvernul slovac a decis să menţină restaurantele închise.

Slovacia, restricţii pentru persoanele nevaccinate: ''Am optat pentru izolarea lor, deoarece trebuie să le protejăm''

 

În urmă cu câteva săptămâni, au fost introduse restricţii, pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, de către autoritățile din Slovacia, în timp ce ţara din Europa Centrală se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de incidenţă din lume, relatează AFP.

''Am optat pentru o izolare riguroasă a persoanelor nevaccinate, deoarece trebuie să le protejăm'', a declarat premierul Eduard Heger la canalul public de televiziune RTVS.

Premierul Eduard Heger a declarat, de asemenea, că va propune guvernului un plan de vaccinare obligatorie pentru persoanele în vârstă.

 

Vaccinarea obligatorie ar fi un pas important



''Restricţiile adoptate sunt încă foarte slabe şi nu sunt la fel de eficiente ca atunci când era fosta variantă a coronavirusului'', a argumentat el, citat de Agerpres.

Potrivit acestui expert, o mai bună aplicare a restricţiilor existente, precum şi o ''vaccinare mai importantă ar putea face posibilă reducerea numărului de infecţii''.

''Vaccinarea obligatorie ar fi un pas important în Slovacia, dar ar necesita o justificare medicală'', a adăugat el. Doar 45,7% din 5,4 milioane de slovaci sunt vaccinaţi, fiind una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel