Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Situație dramatică în Prahova: Doi muncitori, prinși sub un mal de pâmânt de 5 metri
WhatsApp
Situație dramatică într-o localitate din Prahova. Doi muncitori sunt prinși sub un mal de pâmânt de 5 metri. Cei doi lucrau la rețeaua de canalizare.  
Foto: ISU Prahova

Doi muncitori au fost prinşi sub un mal de pământ care s-a surpat, miercuri dimineaţă, în localitatea prahoveană Gherghiţa, la faţa locului intervenind salvatorii cu mai multe autospeciale.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, cele două persoane prinse sub malul de pământ săpau un şanţ.

La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul celor două detaşamente din municipiul Ploieşti cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD si o autospecială de primă intervenţie şi comandă, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

"Este vorba despre două persoane surprinse complet de un mal de pământ, la o adâncime de aproximativ 5 metri. Pompierii depun eforturi pentru extragerea acestora, existând, în continuare, riscul surpării malurilor. Din datele primite până în acest moment, se executau lucrări pentru reţeaua de canalizare", a transmis ISU Prahova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel