La finalul sesiunii, membrii Camerei Comunelor au protestat împotriva suspendării fluturând pancarte, strigând ”Rușine” și încercând să îl împiedice pe președintele Camerei să-și părăsească scaunul.
Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.
Parlamentarii britanci au respins din nou, luni, propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate.
Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a avertizat mai devreme că suspendarea Parlamentului va avea loc după ce Johnson va încerca să-i convingă pe parlamentari să fie de acord cu convocarea de alegeri anticipate, după ce în urmă cu câteva zile membrii Camerei Comunelor au respins o astfel de propunere.
Propunerea premierului britanic nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a trece.
În favoarea propunerii au votat 293 de membri ai Camerei Comunelor, iar 46 s-au pronunţat împotrivă, iar restul parlamentarilor s-au abținut, potrivit The Guardian.
"Acum Camera Comunelor va fi suspendată până la mijlocul lunii octombrie. Indiferent de câte modalități va inventa acest Parlament pentru a mă opri, voi încerca să obțin un acord care să fie în interesul național. Acest Guvern nu va mai amâna Brexit-ul", a declarat premierul britanic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News