Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Senator USR: Demisia lui Tăriceanu e oportunistă
WhatsApp
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a afirmat, sâmbătă, că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului pentru a câştiga imagine. El a adugat că ALDE se va destrăma.
Sursa foto: captură Antena 3

„În momentul de faţă PSD nu mai reuşeşte să facă nimic. Săptămâna trecută la Senat PSD ar fi vrut să pună un nou preşedinte al Senatului, după demisia domnului Călin Popescu Tăriceanu, o demisie oportunistă, pentru a câştiga imagine. PSD nu a reuşit pentru că nu avea voturile necesare, drept care a amânat această încercare pentru săptămâna care vine", a declarat Vlad Alexandrescu, la Digi 24.

Senatorul USR a adăugat că ALDE se va destrăma într-un mod„penibil".

„Vom vedea dacă PSD reuşeşte şi vom vedea felul penibil în care se va destrăma ALDE, pentru că acum ALDE e acum tras de două părţi, de domnul Tăriceanu care brusc se intră în Opoziţie şi domnul Meleşcanu care ar vrea să devină al doilea om în stat. Între aceste două soluţii după părerea mea nu există niciun fel de termen mediu, pentru că nu poţi să fii în acelaşi timp şi la putere şi în Opoziţie", a mai spus Alexandrescu.

Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, iar noua conducere va fi aleasă marţi, 10 septembrie, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel